Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Tupeul studentei criminale de la Medicină: „Nivelul de cultură din pușcărie e foarte scăzut. Nu am cu cine să comunic. Fără cărți, aș deveni un animal”

Publicat in Adevarul, miercuri 14 martie 2012 ·

„Adevărul.ro” publică astăzi un nou fragment din memoriul studentei criminale de la Medicină. Prin scrisoarea adresată unui magistrat de la Tribunalul Arad, Carmen Bejan se plânge de regimul de detenție, reclamând că nu există o sală de sport pentru gravide, că se fumează în camere și că...nivelul de cultură din închisoare este foarte scăzut, iar ea nu are cu cine să comunice, având condiții inumane pentru dezvoltarea copilului pe care îl poartă în pântec.

Citeşte şi:

Studenta criminală de la Medicină şi traficantul de droguri care a lăsat-o gravidă s-ar fi îndrăgostit în bucătăria puşcăriei. Oficial ANP: "Este exclus"

EXCLUSIV Studenta criminală de la Medicină a fost lăsată gravidă de un traficant de droguri care se eliberează în aprilie

Așa cum „adevărul.ro” a prezentat deja, Carmen Bejan a redactat un memoriu de două pagini și jumătate prin care a cerut întreruperea executării pedepsei pe perioada sarcinii și un an după. În prima parte a epistolei, studenta criminală a cerut să fie eliberată pentru că penitenciarul nu îi asigură hrană și medicamente necesare dezvoltării fetiței care urmează să se nască. Carmen Bejan a spus chiar că poftele nesatisfăcute o pot duce inclusiv în situația de a pierde sarcina.

„Stau toată ziua pe cameră, făcând ce?”

Carnen Bejan nu a omis să își exprime nemulțumirile și când a ajuns la capitolul „recreere”. „În legătură cu timpul de plimbare. Acesta este de doar 1 oră și 30 de minute pe zi, foarte puțin pentru o femeie gravidă. Sport nu pot să fac din cauză că sala nu este dotată corespunzător persoanelor însărcinate, iar la muncă nu pot ieși pentru că nu se complică nimeni cu mine. Atunci ce ar trebui să fac? Stau toată ziua pe cameră, făcând ce? Practic, nu am dreptul la nimic. Activități de reeducare avem o oră pe săptămână și în rest nimic. Sistemul penitenciar nu îmi poate oferi n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 36 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 21 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 49 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 30 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°