Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O delegaţie a Gazprom Neft va veni joi la Bucureşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 octombrie 2011 ·

O delegaţie a Gazprom Neft, divizia petrolieră a grupului rus Gazprom, se va afla joi la Bucureşti, unde se va avea întâlni cu premierul Emil Boc, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

"Oficialii Gazprom Neft sunt programaţi deja pentru o întrevedere cu premierul, la solicitarea acestora", au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, reprezentanţii companiei nu vor discuta şi cu conducerea Ministerului Economiei.

La începutul lunii octombrie ministrul Economiei, Ion Ariton, a efectuat o vizită la Moscova, unde a discutat cu şefii Gazprom, Lukoil şi Mechel.

Ministerul Economiei anunţa atunci că Gazprom şi-a manifestat disponibilitatea de a stabili relaţii contractuale directe pentru furnizarea de gaz către România, precum şi de a investi în centrale electrice şi depozite subterane de gaze naturale.

România importă indirect de la Gazprom gaze naturale. Grupul rus a semnat în 2009 un memorandum cu producătorul de gaze Romgaz Mediaş pentru construcţia crearea unei companii mixte, dar deocamdată fără efecte concrete.

Ziarul Financiar relata, la sfârşitul lunii septembrie, că OMV Petrom, controlată de austriecii de la OMV, analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga sa reţea de distribuţie a carburanţilor, către compania sârbă NIS, deţinută de Gazprom.

NIS a anunţat, în septembrie, că vrea să se extindă în România, Bulgaria, Ungaria şi Bosnia şi a înfiinţat subsidiare în aceste ţări.

De asemenea, NIS şi compania East West Petroleum Corporation, cu sediul în Canada, au semnat în luna mai un acord pentru dezvoltarea a patru blocuri de explorare de petrol şi gaze în România.

Reprezentanţii Rompetrol, controlat de KazMunaiGaz din Kazahstan, afirmau în iulie că NIS a transmis în acest an o scrisoare de intenţie pentru preluarea reţelei de benzinării din România a grupului Rompetr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°