Decizia premierului de a depune mandatul Guvernului era aşteptată şi este una salutară, pentru că politica de austeritate a domnului Boc a făcut foarte rău României, a declarat luni, pentru Agerpres, eurodeputata Norica Nicolai, şefa delegaţiei PNL din Parlamentul European.
''Important este acum cine va fi desemnat în funcţia de premier şi cu ce guvern'', a arătat ea, referitor la posibilitatea numirii unui premier tehnocrat.
Premierul Emil Boc a anunţat luni că a luat decizia de a depune mandatul guvernului, 'pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară', dar şi 'pentru a nu pierde (...) stabilitatea economică a ţării".
Emil Boc a mai spus că, pentru 2011, România are una dintre cele mai importante creşteri economice, iar pentru anul acesta atât Comisia Europeană, cât şi Fondul Monetar Internaţional apreciază că ţara noastră va avea o creştere economică peste din zona euro. În plus, el a subliniat că inflaţia este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani şi că România are cea mai mică datorie publică pe cap de locuitor. Decizia premierului de a depune mandatul Guvernului era aşteptată şi este una salutară, pentru că politica de austeritate a domnului Boc a făcut foarte rău României, a declarat luni, pentru Agerpres, eurodeputata Norica Nicolai, şefa delegaţiei PNL din Parlamentul European.
''Important este acum cine va fi desemnat în funcţia de premier şi cu ce guvern'', a arătat ea, referitor la posibilitatea numirii unui premier tehnocrat.
Premierul Emil Boc a anunţat luni că a luat decizia de a depune mandatul guvernului, 'pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară', dar şi 'pentru a nu pierde (...) stabilitatea economică a ţării".
Emil Boc a mai spus că, pentru 2011, România are una dintre cele mai importante creşteri economice, iar pentru anul acesta atât Comisia Europeană, cât şi Fo