Sensurile giratorii cu trei benzi din oraş au fost dotate cu marcaje noi de edilii braşoveni. Şoferii au de trecut o nouă probă de foc în sensurile giratorii, iar cei mai mulţi preferă să circule după vechile reguli, ignorând noile marcaje.
De câteva săptămâni, sensurile giratorii mari din Braşov au fost înzestrate cu noi marcaje. Săgeţile de pe carosabil, care arată ca nişte cochilii de melc, au rolul de a fluidiza traficul. Deocamdată însă noile marcaje nu fac altceva decât să dea bătăi de cap şoferilor obişnuiţi să circule după vechile reguli. Marcajele în sistem turbo respectă normativele europene şi sunt folosite şi în ţările occidentale.
Edilii şi poliţiştii spun că marcajele în sistem turbo sunt în conformitate cu normele europene şi naţionale şi au rolul de a fluidiza circulaţia în sensurile giratorii. Şoferii se lasă însă greu convinşi de noile marcaje, iar efectul proaspetelor reglementări este exact innvers. „De când s-au făcut noile marcaje, în sensul giratoriu de la Spitalul Judeţean s-au înmulţit claxoanele. De pe geamul apartamentului meu văd exact cum se opresc câte trei şoferi în acelaşi loc şi nu se mai ştie care are prioritate. Aşa că încep claxoanele. Şi aşa şoferii au înţeles greu cum e cu sensul giratoriu, abia se obişnuiseră, iar acum se schimbă. Să ştiţi că şi eu circul după vechile reguli“, a spus Marcel Pităr, un braşovean de 56 de ani.
Model european, aplicat româneşte
Şi instructorii auto au bătăi de cap când vine vorba să le explice elevilor din ce parte trebuie să se asigure când se află în sensul giratoriu. „Aceste marcaje sunt logice, însă şoferii nu s-au obişnuit cu ele. Noi le explicăm elevilor cum să circule conform marcajului, însă acum avem o grijă în plus pentru că trebuie să fim foarte atenţi şi în dreapta şi în stânga, la ceilalţi şoferi, care circulă fiecare după propriile reguli. Pe unele benzi au răma