Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regularizarea situaţiei imigranţilor ilegali din Franţa. Care sunt noile criterii

Publicat in Mediafax, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Un imigrant ilegal din Franţa care vrea să ceară regularizarea situaţiei sale va trebui să îndeplinească o serie de criterii, detaliate într-o circulară ce va fi prezentată miercuri de ministrul francez de Interne Manuel Valls.

Pentru părinţi:

- Cinci ani de prezenţă în Franţa

- Şi un copil şcolarizat de cel puţin trei ani, inclusiv la grădiniţă

În afară de o perioadă de două luni în 2006, în care părinţii care locuiau timp de doi ani în Franţa şi care aveau un copil intrat în sistemul de şcolarizare de cel puţin un an puteau cere regularizarea situaţiei lor, în ultimii ani nu au existat reguli clare în această privinţă.

Pentru soţul (soţia) unui străin aflat în mod legal în Franţa:

- Cinci ani de prezenţă în Franţa

- Şi 18 luni de viaţă în comun

- Şi condiţii pentru resurse suficiente

O circulară din 2005 impunea cinci ani de viaţă în comun.

Procedura de regrupare familială poate să se exercite pe loc cu titlu excepţional faţă de un soţ sau un partener în cadrul unei uniuni civile (PACS), dar nu şi pentru un concubin. Ea include criterii mai stricte în privinţa resurselor şi locuinţei.

Pentru un salariat:

- Cinci ani de prezenţă în Franţa

- Şi o vechime în muncă de opt luni în ultimii doi ani sau 30 de luni în ultimii cinci ani

- Şi o dovadă a locului de muncă actual: un contract de muncă sau o promisiune de angajare

- Cu şapte ani de prezenţă în Franţa şi 12 luni de muncă în ultimii trei ani, prefecţii vor putea elibera o adeverinţă valabilă patru luni - reînnoibilă o dată - care va permite căutarea unui loc de muncă

- Dovada privilegiată privind activitatea în câmpul muncii rămâne buletinul de plată. Aceasta este limita dispozitivului, deoarece numeroşi imigranţi ilegali muncesc la negru.

Mai multe circulare au fost redactate între 2008 şi 2010 pe acest

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 34 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 48 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 24 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Drulă: Îi cer lui Ciolacu să prezinte planul de reducere a cheltuielilor. România nu mai poate funcţiona pe datorie, cu împrumuturi la unele dintre cele mai mari dobânzi din Europa

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă atrage atenţia că datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB în februarie 2024, ceea ce este o încălcare a legii responsabilităţii fiscal-bugetare. El îi solicită premierului Ciolacu să prezinte de îndată planul de reducere a

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Cristian Popescu Piedone, despre controversa panourilor electorale ale lui Nicușor Dan: „Mulțumesc domnului mincinos, mi-au crescut procentele”

Gandul acum 36 minute
Cristian Popescu Piedone a comentat controversa privitoare la panourile electorale montate de Nicușor Dan, actualul edil apelând la compania controversatului om de afaceri, Matei Păun. Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°