Unii isi mai amintesc ca se "taiau" gazele in sobele noastre. si tot asa, se taiau electricitatea si apa de baut de la robinet. Era cel mai contondent cuvant, ti se taia limba cand il pronuntai. Cu un an inainte sa se taie de intregul sistem, in propriile lui cutite, fostul regim se intrecuse pe sine: timp de cateva zile nu a existat nici un pic de apa la robinete pe o larga zona din jurul Foisorului de Foc. Chiar in capitala tarii europene numita Romania si chiar in zilele prosperitatii ei atat de multilaterale, incat tara ramasese doar cu laturi, fara pic de miez. Noroc cu zapada, oamenii descoperisera metodele eschimosilor. Iar atunci s-a vazut si ce munte de zapada iti trebuie pana filtrezi un litru de apa; infima rezerva de lichid destinata prioritatii abolute – dizolvarea unui biberon cu lapte praf pentru un tanc. Am povestit mai tarziu, prin Occident, de vreo doua-trei ori, acest episod. Dar am renuntat repede.

Oamenii se uitau la mine si nu intelegeau nimic. Unii dadeau sa ma intrebe de ce nu incercam cu apa minerala, ma cercetau cu argumentele bunului-simt, cu rudimentele logicii de… acolo. Ce sa le mai explici? Cum sa mai prinzi de coada logica noastra, soparla care de multa vreme nu mai avea nici o coada; sa adaugi ca nu era nici apa minerala, nici caldura, nici nimic (iar pe fundul sticlelor de lapte se vedea uneori depusa o mazga de doua degete)? Mazga si pe sufletele noastre, groasa. Toata lumea vorbea numai despre acea enorma batjocura. Ne culcam cu pantalonii de schi pe noi. Aveam grija sa deschidem cu multa precautie usa camerei, caci flacaruia gazelor, cand mai ardea, putea fi stinsa chiar si de un zefir. Dar nimeni nu a asteptat vreodata vreo explicatie. Ar fi fost in afara acelei "logici" cu care ne obisnuisera ei, fara sa ne dam seama.

Nici un stab nu s-a gandit vreodata ca ar fi dator sa se explice de ce nu functio