Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu a marcat cu "noul cap" | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 ianuarie 2011 ·

Fotbalistul român Cristi Chivu a punctat aseară, în campionat, pentru Inter Milano, echipă care este de neoprit de când a fost preluată de brazilianul Leonardo.

Inter Milano calcă totul în picioare de când pe banca tehnică a multiplei campioane (în 2009 și 2010 a câștigat, în total, cinci trofee: Campionatul Mondial al Cluburilor, Liga Campionilor, Cupa și Supercupa Italiei și titlul în Serie A) s-a așezat brazilianul Leonardo. Aseară, gruparea lombardă a câștigat cu 3-2 (3-2) jocul de pe teren propriu cu Cesena, meci-restant contând pentru etapa a 16-a.

După un start exploziv, Inter avea 2-0 după primul sfert de oră, urmare a reușitelor camerunezului Samuel Eto o (14) și a argentinianului Diego Milito (15). Cesena, formație care îl ademenește pe Adi Mutu cu un salariu de două milioane de euro pe sezon, a egalat repede, prin albanezul Erjon Bogdani (23) și italianul Emanuele Giaccherini (29).

Cristi Chivu n-a fost de acord cu rezultatul de pe tabelă, iar în primul minut de prelungire al primului mitan și-a adus echipa în avantaj. Căpitanul naționalei României a reluat cu capul, nemarcat, din mijlocul careului, centrarea perfectă efectuată de pe dreapta de brazilianul Maicon. Golul a fost decisiv, tabela rămânând intactă după pauză, oaspeții evoluând în 10 oameni din minutul 74 (a fost eliminat Giaccherini).

Cristi a evoluat fundaș stânga, purtând, și la acest joc, casca de protecție, iar după gol a sărutat locul de pe deget unde se află de obicei verigheta și s-a dus la o cameră TV, spunând: „Te iubesc”, semn că punctul i-a fost dedicat soției, Adelina. Chivu este erou în Italia și apare astăzi pe prima pagină în „La Gazzetta dello Sport”.

Succesul o propulsează pe Inter pe locul 4, la egalitate de puncte (35) cu AS Roma, dar în spatele liderului AC Milan (41 de puncte) și a duetului Napoli-Lazio (ambele cu câte 37 de puncte). În schim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 6 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°