Istoric şi critic literar, jurnalist, traducă tor şi memorialist, Mircea Iorgulescu (n. 23 august 1943, Valea Călugărească, jud. Prahova – m. 7 iunie 2011, Paris) s-a impus în literatura română ca un excelent diagnostician, relevând cu fermitate, în cronicile, foiletoanele, recenziile şi notele de lectură valoarea sau nonvaloarea unor creaţii aparţinând epocii, liricii, dramaturgiei sau criticii şi esteticii literare.

Cărţile sale, cu titluri semnificative, cuprind, conform unor criterii demne de reţinut, o veritabilă radiografie a fenomenului literar contemporan, în care intuiţiile critice şi disocierile analitice coexistă într-o perfectă concordanţă.

Perceput, iniţial, ca un foiletonist, Mircea Iorgulescu, după lecturi intense şi stagii în biblioteci din ţară şi din unele metropole europene, practică o revizuire parţială sau integrală a unor opere şi autori, după alte grile de lectură şi după alte repriviri critice, fundamentate, întotdeauna, pe un acut simţ al proporţiilor şi, mai ales, într-o manieră stilistică impecabilă.

Informaţiile privitoare la debutul său în presa literară sunt incerte şi, desigur, incomplete. Unele istorii literare1 şi dicţionare biografice şi biobibliografice2 furnizează, invariabil, ştirea că Mircea Iorgulescu a debutat în anul 1966 în paginile „Revistei noi” din Ploieşti.

Informaţia, fără alte detalii, a fost oferită de însuşi Mircea Iorgulescu unor biografi insistenţi şi scrupuloşi, care nu au mai întreprins cercetări spre a elucida, de fapt, în ce constă debutul unui istoric şi critic literar atât de prezent în viaţa spirituală şi culturală a României contemporane.

Acum putem consemna că „Revista nouă” a apărut, doar, într-un singur număr, şi acela de probă, care nu s-a difuzat întrucât cenzura nu a acceptat tipărirea întregului tiraj.

„Revista nouă. Publicaţie de literatură, artă, cultură” ave