Mai bine de un an, Bo Xilai a fost elefantul din magazinul de portelanuri al politicii chineze.
Fost secretar al Partidului Comunist si fost membru al Biroului Politic - acea elita care conduce, de fapt, China - a fost inculpat pentru coruptie, deturnare de fonduri si abuz de putere.
Retinut din aprilie 2012, Bo Xilai, in varsta de 64 de ani, ar urma sa apara pentru prima data in fata tribunalului in luna august. Daca va fi gasit vinovat, va fi condamnat la inchisoare pe viata.
CNN comenteaza ca va fi procesul care va scoate la iveala cel mai mare scandal politic din China. Fostul responsabil chinez cazut in dizgratie a fost guvernator al celui mai mare oras din China, Chongqing, in sud-est, a fost exclus din partid in 2012, dupa ce a fost acuzat ca a luat mita in timpul procesului in care sotia sa a fost condamnata pentru uciderea unui om de afaceri britanic.
Cazul a zguduit puterea din China, scotand la lumina profundele diviziuni din ierarhia statului. Dupa caderea sa au iesit la iveala detalii cutremuratoare legate de miscarea represiva ce ii viza pe opozantii fostului stapan al Chongqingului, oras cu peste 30 de milioane de locuitori.
Dupa cum sublinia Africa Report Bo Xilai a fost unul dintre "printii rosii", asa cum sunt denumiti in China descendentii celor "opt nemuritori", colaboratorii apropiati ai lui Mao. Atunci cand a izbucnit scandalul, sarmantul lider spera chiar sa devina membru al celor "noua nemuritori" care conduc China, adica membri Biroului Permanent al Biroului Politic.
Bo Xilai este modelul ascensiunii politice a asa-zisilor "printi rosii", fiii fostilor revolutionari care au stat alaturi de Mao, in timpul ascensiunii comunistilor.
Tanarul a urmat calea clasica a celor din aparatul de partid, cladindu-si cariera intai in provincie. A debutat in Dalian, dupa care