Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Doi bătrâni din satul Nou au rămas fără acoperiş din cauza unui incediu (update)

Publicat in Adevarul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Acoperişul casei unor bătrâni din satul Nou, la 10 kilometri de Sibiu, a luat foc în această dimineaţă, în jurul orei 9. Un detasament de Pompieri cu două autospeciale a muncit mai mult de trei ore ca să stingă complet focul. Casa al cărei acoperiş a luat foc era uşor de localizat. De sus de pe deal, de la intrarea în Nou dinspre Daia se vedea în celelalt capăt al satului un nor gros de fum iar pe la porţi localnicii comentau evenimentul. Nou este renumit pentru incendii pentru că aici, în urmă cu nouă veri, în 2000, un piroman a incendiat la miezul nopţii zece şuri.

Podul plin de vechituri

De data aceasta incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum supra încălzit şi a vechiturilor depozitate în podul casei familiei Lumiţ dar din fericire niciunul dintre cei doi bătrâni de 80 de ani nu a păţit nimic. Acasă era doar Maria Lumiţ, pentru că soţul acesteia, Ilie fiind plecat ca de obicei cu treabă la Sibiu. Bătrânul e cunoscut în tot satul pentru pasiunea lui de a aduna tot felul de vechituri pe care sibienii le aruncă la gunoi.

Cu aceste vechituri, cu haine şi cu saci de tărâţă era plin podul casei iar pompierii au fost nevoiţi după ce au stins flăcările, să arunce în curte tot, pentru că focul continua să ardă mocnit şi cu un fum înecăcios.  Sătenii de pe uliţele din apropiere s-au adunat ciorchine în faţa casei care ardea şi urmăreau operaţiunea pompierilor. “Au strâns ceva oamenii ăştia în atâţia ani. Băiatul lor e colo sus şi caută o cutie, cică tată-so o avut banii puşi pe undeva prin pod” spunea unul dintre vecini.  Ilie Lumiţ va avea probabil un şoc când va reveni miercuri seara acasă şi îşi va găsi toată agoniseala făcută scrum.

Lemne pentru acoperiş de la Primărie

Intervenţia pompierilor a fost dificilă şi deoarece casa era la marginea satului iar flăcările ameninţau să se extindă şi la vecini. Incendiul a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 17 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 55 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°