Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egoismul alergătorului de cursă lungă

Publicat in Adevarul, duminică 24 februarie 2013 ·

La intersecţie, drumul stâng construit pe valori ale altora e, de obicei, mai tranzitat decât drumul drept, care e doar al fiecăruia dintre noi. În marţea aceea ploioasă, am apăsat de două ori butonul de "snooze", am strâns ochii mai tare şi am ignorat inevitabilul. De partea cealaltă a uşii, Ziua mă aştepta (nerăbdătoare, apoi temătoare şi, la final, de-a dreptul indignată) de aproape 10 minute. Au urmat discuţii interminabile, o răceală instalată care a devenit comodă, confortabilă - un fel de "love-hate relationship". La sfârşit, ne-am urat cele bune şi am sperat că vom rămâne amândoi cu amintirile plăcute.

Atunci, au fost 10 minute. De multe ori, mai puţin de atât, puţinul care, conştient sau nu, face diferenţa între un zâmbet care vine dinspre tine şi un zâmbet care se loveşte de tine, ricoşând. Sunt 10 minute pe care puţini ni-l înţeleg, deşi sunt cauze sau efecte ale acelor minute. Sunt 10 minute care se transformă într-un "tropăit" care deranjează, deşi toţi călcăm apăsat pe mâinile şi vintrele celor din jur atunci când "nu avem chef".

Până şi un altruism sincer, care repercutează în luni sau ani, e perceput ca egoism - şi, până la urmă, pe bună dreptate. Altruismul e apanajul marilor misionari, al unei conştiinţe limpede şi lipsită de prejudecată. E pentru egoism ce este obiectivismul pentru subiectivism - o matriţă aruncată într-un depozit închis cu lacătul, dezafectat şi vândută la fier vechi. E una dintre cheile lăsate spre bună păstrare, dar unui om neexperimentat şi dezordonat, care a pierdut-o şi, o dată cu ea, s-a pierdut şi pe el într-o adaptare nevoită.

Sprintăm sau ne plimbăm, jucăm un şah isteţ sau unul instinctiv, ne dezbrăcăm de inhibiţii sau ne închidem într-o cameră minusculă - oricum am face-o, e egoismul nostru în joc, nu altruismul altora. Când "aşa trebuie" devine "aşa vreau", e cea mai va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°