PESTE TIMP • JURNALUL UNUI DRUM ÎN AUSTRIA CU BĂIATUL MEU

Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.

Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri

Carte apărută în 1981 la Editura Sport-Turism; grafica: Andrei A. Păunescu

18 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)

După Masa Tăcerii ar urma încleştarea echilibrată ea însăşi a despărţirii, Poarta Sărutului, care parcă trece pe sub ea însăşi.

Şi de-acolo, s-ar profila, ca un stâlp inflexibil al paradisului, Coloana cea fără de sfârşit, aceea care se termină direct în cer, acea coloană despre care s-a spus cu atâta îndreptăţire că reprezintă suprapunerea unor sicrie. Şi despre care mi-aş permite să spun că e un mănunchi de scări despre care am auzit acea splendidă glumă că da, într-adevăr, Coloana Infinitului reprezintă soarta poporului român când gâtuit, strâns bine, când eliberat din strânsoare, când te lasă, când te strânge.

Nici o convulsie, nici o descumpănire.

Când cretinii care făceau pe comuniştii au pus tractoarele să tragă cu lanţurile Coloana Infinitului, imediat după 1944 – îi deranja acea operă imperialistă, burgheză, decadentă – ei n-au ştiut că e imposibil să dezechilibrezi ceea ce s-a născut echilibrat. Ei n-au putut da jos Coloana Infinitului. A fost un protest al echilibrului împotriva a tot ce voia să-l sugrume. Şi-aşa cum Brâncuşi, din interiorul artei, a apărat echilibrul artei şi sănătatea ei, tot astfel Coloana Infinitului s-a constituit în armă a echilibrului lumii, în îndărătnicie şi în cumpănă şi-a refuzat să cadă pentru că se învârtea o dată cu Pământul. Puţine opere de artă din lume ating prin geniul cu care au fost lucrate acea înaltă organicitate care să le facă formă de relief naturală şi să le creeze duşmanilor art