Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii din Braşov s-au trezit cu salarii mai mici şi cu 42%

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 18 august 2010 ·

O asistentă medicală a ajuns să muncească pe 486 de lei pe lună, un inginer de aparatură medicală pe 371 de lei. Sindicaliştii din Sănătate spun că se întâlnesc astăzi pentru a discuta ce este de făcut

Cadrele medicale din spitalele braşovene şi-au primit primul salariu redus cu un sfert, pentru ce au muncit în luna iulie. Până în prezent, din toate unităţile sanitare braşovene, doar Spitalul de Copii a făcut publică lista cu veniturile nete ale salariaţilor pe luna iulie, adică lista cu salariile tăiate cu 25%. Cel mai mare salariu din unitate, în luna iunie, a fost nu al managerului, ci al medicului primar de la Laboratorul de Anatomie Patologică – 7.648 lei. Acelaşi medic a plecat acasă, după tăierea de 25%, cu 5.736 lei. Managerul, în schimb, de la 3.809 net în luna iunie, a ajuns să ia, pentru luna iulie, 2.208. Directorul medical a luat, în luna iulie, 3.363 lei, după ce salariul său, în iunie, a fost de 4.622 lei. Nici medicii specialişti, de pe diferite secţii, după ani de muncă, nu prea mai au de ce să fie încântaţi de meseria de doctor. Un medic specialist la Laboratorul de Analize Medicale ia acum 1.562 de lei, după ce, pe iunie, a primit salariu de 2.061 lei. De asemenea, medicul şef din cadrul aceluiaşi laborator, dacă pe iunie, a luat peste 3.700 de lei, în iulie, fluturaşul nu-i mai arăta decât 2.443 de lei, venit net.

Medicul primar de la Hemodializă – circa 990 de lei

Dacă veniturile medicilor încă mai au câte patru cifre, ale personalului medical mediu şi ale personalului nemedical, au doar câte 3 cifre, iar acestea nu prea ajung la 900. Spre exemplu, o îngrijitoare la Bucătăria dietetică după ce, în iunie a avut un salariu net de circa 800 de lei, acum a luat puţin peste 600 de lei. Asistentul medical de la aceeaşi Bucătărie dietetică a luat, în iunie, un salariu de 2.224 lei, iar în iulie s-a trezit cu 1.525 de lei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°