Dumitru Mitu (35 de ani), fotbalistul care a jucat în Croaţia pentru Dinamo Zagreb, NK Osijek şi HNK Rijeka, le atrage atenţia dinamoviştilor că la "dubla" cu Hajduk Split, din turul trei preliminar al Europa League, pericolul nu stă neapărat în valoarea echipei adverse, ci mai degrabă în fanatismul suporterilor echipei. Atenţie, vor fi peste 300 de croaţi joi pe stadionul Dinamo!
"Dinamo trebuie să ia un avans de la Bucureşti pentru că altfel va fi greu să se califice. La Split vor juca pe un stadion de 40.000 de locuri, cu nişte suporteri fanatici, care îşi împing echipa de la spate. Nu cred că suporterii lui Dinamo şi ai Stelei puşi la un loc fac cât galeria lor. Aţi văzut ce au făcut suporterii lui Dinamo Zagreb anul trecut la Timişoara? Ei sunt mieluşei pe lângă cei din Split, care ar face moarte de om pentru ca echipa lor să câştige", atenţionează Mitu.
Mitu e duşman public la Split!
Deşi Dalmaţia e una dintre cele mai frumoase regiuni din lume, fotbalistul mărturiseşte că nu ar călca în Split nici în ruptul capul de frica suporterilor lui Hajduk: "Nu m-aş duce niciodată în vacanţă la Split, pentru că ultraşii de acolo mi-ar omorî familia. Le-am dat goluri peste goluri, când jucam la Dinamo Zagreb, la Rijeka şi la Osijek, şi nu m-ar ierta, mai ales că îi şi provocam după goluri sau în interviurile date televiziunilor croate".
Cei mai vechi ultraşi
Brigada de ultraşi a lui Hajduk, "Torcida Split", e recunoscută internaţional ca prima dîn lume, fiind înfiinţată în 1950. 300 de croaţi şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti
Hajduk, echipă de locul 10 în Liga I
La curent cu evoluţiile adversarei lui Dinamo, Dumitru spune că croaţii s-ar descurca onorabil în Liga I, dar nu ar face furori. "Hajduk e favorită la titlu în Croaţia, în fiecare an, dar în România ar fi o echipă de locul 9-10. Ar fi, precum Oţelul sau FC Braşov, ec