* competiţia s-a desfăşurat în perioada 15 - 20 martie, la Buzău
Poliţiştii brăileni s-au întors cu premii de la Campionatul Naţional de Tenis de Masă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ce s-a desfăşurat în perioada 15 - 20 martie, la Buzău.
La această competiţie au participat circa 80 de lucrători din cadrul structurilor MAI, printre care şi doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Astfel, agent şef Viorel Despa, care a concurat la categoria 36 - 45 de ani, a câştigat locul V, iar agent-şef adjunct Octavel Ilie, care a participat la categoria peste 45 de ani, a ocupat locul VII pe ţară. La final, câştigătorii au primit diplome, medalii şi premii în bani. * competiţia s-a desfăşurat în perioada 15 - 20 martie, la Buzău
Poliţiştii brăileni s-au întors cu premii de la Campionatul Naţional de Tenis de Masă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ce s-a desfăşurat în perioada 15 - 20 martie, la Buzău.
La această competiţie au participat circa 80 de lucrători din cadrul structurilor MAI, printre care şi doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Astfel, agent şef Viorel Despa, care a concurat la categoria 36 - 45 de ani, a câştigat locul V, iar agent-şef adjunct Octavel Ilie, care a participat la categoria peste 45 de ani, a ocupat locul VII pe ţară. La final, câştigătorii au primit diplome, medalii şi premii în bani.