Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ne simţim din ce în ce mai singuri

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Există încă multe persoane care acuză lipsa prietenilor, deşi în societatea actuală pare mult mai uşor să socializezi. Psihologii spun că singurătatea poate deveni fenomen social. Singurătatea ţine uneori de propria alegere, alteori de contextul social. Unii trec prin această experienţă chiar dacă sunt înconjuraţi de alte persoane.

„Când stai în camera pustie auzi zgomotul enervant al televizorului sau al radio­ului. Deodată realizezi că eşti îngrozitor de singur. În seara asta, dintr-un motiv necunoscut, acest sentiment de singurătate este profund obsesiv. E deranjant să nu ai pe nimeni cu care să împărtăşeşti oraşul, ploaia, plimbarea, lucrurile pe care ai vrea să le spui. Încep să-mi imaginez câte milioane de oameni se simt în acest moment singuri, profund inutili şi nefericiţi oricât de bogaţi şi de fermecători ar fi pentru că sunt singuri azi aşa cum au fost şi ieri şi cum, poate, vor fi şi mâine", scrie Crina pe un forum dedicat femeilor.

Citiţi şi:

Singur sau singuratic?

Depresia nu alege

Există multe persoane aşa ca ea care resimt singurătatea, fie pe o perioadă limitată, fie pe termen lung. Psihologul Dorin Victor Vasile spune că este foarte important să se facă distincţia între singurătate şi faptul de a fi singur într-un anumit moment al vieţii. „Se spune că ne naştem singuri şi murim singuri. Aş adăuga că şi principalele momente din viaţa noastră le traversăm tot singuri, în special momentele de tranziţie", spune psihologul de la psihoterapie.net.

De trei tipuri

Singurătatea poate fi împărţită în trei tipuri: cea determinată circumstanţial, cea care ţine de dezvoltare şi/sau de preferinţe şi singurătatea „endogenă", internă. „Singurătatea circumstanţială am experimentat-o ocazional cu toţii: ne-am mutat într-un oraş nou şi nu cunoaştem încă pe nimeni sau suntem în faza de «decompresie» după o relaţie sentimentală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 10 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 11 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°