● Un domn, cu înfăţişare de funcţionar la bancă, trece zilnic, la ora închiderii, prin toate consignaţiile şi magazinele cu anticuri din Centrul Vechi al Bucureştiului. E cu siguranţă un cunoscător, îşi spun negustorii, sperând la ziua când va şi cumpăra. Domnul însă nu-i nici cunoscător şi nici om cu bani. Acesta e drumul lui de la slujbă spre tramvai. Dimineaţa, de la tramvai la bancă, o ia la picior, dar la plecare îşi îngăduie o mică divagaţie.
● Parisul e peste tot Paris, şi în centru, şi spre margini. Nu e stradă în Paris care să nu fie în toate privinţele pariziană. Bucureştiul e Bucureşti numai în zona Universităţii şi pe câteva bulevarde croite la începutul veacului trecut. În rest, Bucureştiul e tot un Piteşti şi un Giurgiu şi un Bacău. Parisul e Paris şi în alte ţări. Chiar şi în Bucureşti există colţuri de Paris. Parisul a exportat Paris. Bucureştiul a importat masiv lipsă de identitate a provinciei, iar în mahalale a adunat tot ce-i mai urât şi mai lipsit de durată din satele Bărăganului.
● Ar fi foarte interesant de consemnat definiţiile talentului, după cum sunt ele formulate de artiştii tineri, apoi de cei trecuţi de prima tinereţe şi aşa mai departe. Definiţia talentului se modifică mult cu vârsta, iar la bătrâneţe mai pomenesc de talent doar artiştii care se întreabă dacă nu cumva şi-au greşit drumul în viaţă.
● Într-un apartament de patru camere, din care copiii au plecat la familiile lor, lăsându-i singuri pe părinţi, aceştia folosesc una dintre odăi pentru a pleca simbolic de acasă. Când nu se mai suportă, soţia sau soţul se închid în odaia care a fost cândva dormitorul copiilor, şi pun pe uşa închisă cu cheia un bilet: "nu deranjaţi, sunt
plecat, mă întorc spre seară".
● Ciorbiţă de văcuţă, grătărel de văcuţă...
E destul de probabil c
