Acum o săptămână, 204.280 de adulţi d.p.v. mintal, adică cetăţeni cu toate drepturile în vigoare, se pregăteau să ia secţiile de votare cu asalt pentru a face din EBA europarlamentar.
Adică, o urbe cât Ploieştii a dormit iepureşte în noaptea de 6/7 iunie cu grija să nu piardă marea şansă de a transforma o muieruşcă alintată într-o vedetă politică europeană. Această populaţie a oraşului numit EBA a declarat cu mândrie, având ca dovadă ştampila aplicată pe careul "independentei", că doreşte afirmarea tinerilor inteligenţi, demni să reprezinte România în străinătate.
În fine, brandul de ţară şi-a găsit esenţa în persoana aleasă de cei 204.280 de români liberi de complexe. Bucuria independentei a fost însă de scurtă durată, la fel şi a "ploieştenilor" imaginari. Duminică seară, crezând în exil-poluri care au dat scorul de 4,22 procente pentru EBA, fata tatei a dat bir cu fugiţii din sediul ei electoral, din Ghencea, şi s-a oprit gâfâind la sediul din Modrogan al PD-L.
Pentru o fetiţă care s-a jucat de mică prin Parcul Modrogan, independenţa era un nonsens, povara unei minciuni în care a fost obligată să trăiască în cele patru săptămâni de campanie. Ce-or fi zis "ploieştenii" ei dragi când au aflat că EBA a întors-o ca la Ploieşti? Au înghiţit-o ca pe o nouă sarcină de partid. Nu spunea poetul "Partidul e-n toate!"...
Nostalgicii parcă vedeau prin zefirul timpului răsărind prin EBA destinul lui Nicu Ceauşescu. Aşa a fost şi el sprijinit de partidul lui tata să ajungă şef al tineretului, apoi i s-a dat o dimensiune planetară prin Anul Internaţional al Tineretului. EBA ajunge la Bruxelles încărcată şi de răspunderea pentru a face din modelul românesc de succesiune un succes după eşecul din 1989.
Faptul că lumea se interesează de modelele dinastice în republici ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, România
