Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Parlamentului reexaminarea actului normativ care modifică Legea gazelor, relatează Mediafax.
Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor legii "în sensul valorificării producţiei interne de gaze naturale exclusiv pe piaţa internă, până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale din import" şi opinează că adoptarea acestei reglementări de către Parlament constituie "un impediment în realizarea liberalizării pieţei, ca obiectiv major pentru dezvoltarea principiilor concurenţiale pe piaţa Uniunii Europene", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
"Potrivit articolului 148 alineat (4) din Constituţia României, Parlamentul, preşedintele României şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din Actul de Aderare la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, ţinând cont de prevederile pertinente ale Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, considerăm că impunerea condiţiei valorificării producţiei interne de gaze naturale numai în piaţa internă de gaze, până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale din import, contravine libertăţii de circulaţie a gazelor în piaţa internă a Uniunii Europene", se arată în motivarea cererii de reexaminare.
Pe de altă parte, este semnalată existenţa unei solicitări de informaţii suplimentare formulată de Comisia Europeană cu privire la Ordinul comun MECMA-ANRE-ANRM nr. 102136/530/97 din anul 2006 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale, transmisă autorităţilor române în 6 aprilie 2011.
"Solicitarea de informaţii reflectă suspiciunile Comisiei Europene cu privire la un posibil efect similar restricţiilor cantitative la exportul de gaze naturale, generat d