Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mare portugheză

Publicat in Revista22, marți 26 februarie 2013 ·

Enigmatic, intraductibil, misterios şi inclasabil: profilul lui Pessoa, poetul, se suprapune peste cel al patriei sale, Portugalia. În maniera sa atât de neobişnuită şi paradoxală, Pessoa a fost obsedat de naţiunea şi de limba căreia i-a aparţinut. Unică în literatura secolului XX, prin anvergura ex­pe­ri­men­tului şi prin vigoarea po­ematică, arta lui Pessoa este replica pe care ţara lui Ca­mões o dă lumii care o în­conjoară. Sinteză de mis­ti­cism şi de elan gnostic, de patimă futuristă şi de repliere melancolică, poezia lui Pe­s­soa îi atrage pe cei care se apropie de ea cu forţa magnetică pe care o poţi întâlni doar în naraţiunile lui Borges.

Elegantă şi erudită, ediţia imaginată de Dinu Flă­mând este oglinda în care se reflectă eurile diverse ale celui care a putut trece în ochii con­temporanilor săi drept un burghez oare­care. În epistola adresată lui Casais Montero, omul Pessoa ridică cortina şi lasă să intre în intimitatea creaţiei sale pe viitorii săi cititori. Geneza identităţilor sub care se va ascunde / revela Pessoa ţine nu de detaliul de istorie li­terară, ci de miracolul geniului. Jucându-se cu fragmentele de oglindă în care se în­tre­ve­de imaginea sa tulburată şi mişcată, Pessoa or­ches­tre­a­ză un discurs poematic polifonic, a cărui diversitate înseamnă coexistenţa, între paginile ace­leiaşi vieţi, a atâtor izvoare de sensibilitate. Álvaro de Cam­pos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis şi Fernando Pessoa. Pa­tru chi­puri dincolo de care se ghi­ceşte efigia unui in­te­lec­tual vi­zionar ce se aseamănă cu Le­wis Carroll prin gustul pentru deghizare şi ludic.

Dintre aceste voci pe care omul Pessoa le caută în interiorul abisului în care priveşte, vocea lui Pessoa Fernando este legată de mis­tica portugheză a sebastianismului. Invocarea prinţului a cărui întoarcere poate fi semnul renaşterii lusitane este punctul de pornire al aventurii poet

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Lituania va cumpăra tancuri germane Leopard şi sisteme antiaeriene IRIS-T

G4Media acum 2 ore
Lituania a decis să cumpere tancuri Leopard fabricate în Germania şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, a declarat marţi ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, citat de EFE, transmite Agerpres. „Vom cumpăra tancuri Leopard. Nu mai

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°