Muzeul Freud de la Viena face parte dintr-o categorie rară: el se distinge de fapt prin lipsa de exponate autentice. Sunt extrem de puţine casele sau locuinţele memoriale care, dincolo de evocarea unei personalităţi, reprezintă şi un act de acuzare împotriva unei întregi epoci. Apartamentul lui Freud de la Viena face parte din această categorie.
M-am dus în pelerinaj la casa lui Freud într-o zi de februarie, pe o ploaie măruntă, din acelea capabile să-ţi strecoare în suflet o stare de deprimare pe care nici o formă de psihanaliză nu ţi-o mai poate vindeca. Ajuns pe Berggasse la numărul 19 m-am înviorat însă imediat citind anunţul de pe uşa imobilului în care se află muzeul Freud: "apăsaţi pe butonul soneriei şi împingeţi uşa în acelaşi timp". Iată, mi-am spus, ca să intri la Freud ai nevoie de ambele mâini. Mi-am închis aşadar umbrela, am pus-o subsuoară şi am intrat în acel imobil care pentru unii este sinonim cu un templu. Să nu uităm că psihanaliza are aura unei religii, iar Freud rămâne divinitatea sa fondatoare.
Imobilul în care a locuit Freud timp de 47 de ani la Viena este unul tipic burghez, dar fără semnele vreunui lux deosebit. La etajul întâi, unde a trebuit din nou să sun ca să intru în apartamentul lui Freud, m-am simţit brusc încurajat de această normalitate a locului. Probabil că sutele de clienţi pe care i-a avut Sigmund Freud au simţit, în primele patru decenii ale secolului trecut, acelaşi lucru ca şi mine: că urmau să intre într-un cabinet obişnuit. Nimic mai calmant decât lipsa de ostentaţie. Ceea ce urma apoi să trăiască ei în interior, întinşi pe celebra canapea a profesorului, ţinea de fapt de neobişnuit.
Cum spuneam, însă, ceea ce se poate vedea astăzi în Muzeul Freud de la Viena este mai degrabă un act de acuzaţie. O acuzaţie vie la adresa naziştilor care l-au împins pe Freud la exil în iunie 1938. În mod par
