Intre 30 aprilie si 19 iulie, la Bucuresti, in salile Kretzulescu ale MNAR, sunt expuse 60 de fotografii, opere ale unuia dintre cei mai celebri artisti suprarealisti belgieni, Rene Magritte. Punerea pe simeze a acestor imagini* a fost facuta posibila prin eforturile conjugate ale Delegatiei Wallonie-Bruxelles si ale Muzeului National de Arta.
"Rene Magritte fascineaza fara sa straluceasca, ne instraineaza fara sa schimbe tara, ne rataceste drumurile stand pe loc" afirma Gaetan Picon. Corola de mistere a universului sau ne apare la fel de firesc si de simplu ca atunci cand deschidem fereastra si vedem afara noaptea instelata (nicio adiere insa dinspre legea morala din noi). "Arta picturii, spunea belgianul Magritte - care ar trebui sa se cheme de fapt arta a asemanarii – ne ingaduie sa descriem, prin pictura, o gandire susceptibila de a deveni vizibila. Aceasta gandire presupune exclusiv figurile pe care lumea din jur ni le pune la dispozitie: persoane, perdele, arme, inscriptii, astre etc. Asemanarea reuneste spontan aceste figuri intr-o ordine care evoca direct misterul."
Pictura lui Magritte, atipica, din multe puncte de vedere, in spatiul suprarealismului anilor 20-30, ne invata, inainte de orice, sa ne indoim ca obiectele pomenite sunt ceea ce sunt. Sau, daca doriti, ne dezvata de numele lor si de felul in care am fost obisnuiti sa le folosim. "Ceci n’est pas une pipe" scrie sub ceva care chiar este (sau seamana) cu o pipa, dupa cum, sub o bucata de branza, sta caligrafiat "Ceci est un morceau de fromage". Daca in primul caz tulburarea vine dintr-o negare autista, ca un amurg provocat, in cel de-al doilea perplexitatea se naste dintr-un exces de lumina. Ordinea lucrurilor si regulile lumii se schimba descumpanitor, si, cu toate ca lumea ("tara") a ramas aceeasi in datele ei exterioare, ne trezim (dar ne trezim oare?) lipsiti de certitudin
