Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe o stradă din centrul Aradului au fost văzuţi mai mulţi şerpi

Publicat in Adevarul, duminică 11 august 2013 ·

După ce în luna iunie, locuitorii comunei arădene Şiria s-au trezit că sunt invadaţi de vipere, acum a venit rândul celor din municipiu să fie vizitaţi de reptile.

De această dată nu mai este vorba despre vipere, ci despre o altă specie de reptile. Şerpii au fost văzuţi de către arădeni la un kilometru de Primărie. Este vorba despre locuitorii de pe strada Episcopiei care povestesc că au observat reptilele pe trotuar şi pe carosabil, una dintre acestea fiind omorâtă de o maşină.

„Am văzut un şarpe la câţiva metri de sediul ITM, la intersecţia dintre străzile Episcopiei şi Salacz Gyula. Era mort, fiind probabil călcat de o maşină. Când am ajuns acasă, i-am povestit mamei despre acest lucru. Aceasta mi-a povestit la rândul ei că una dintre vecine a văzut şi ea un şarpe, dar acela era viu. Avea între 30 şi 40 de centimetri. Nu înţeleg cum este posibil aşa ceva. Locuim în centru, în zona A, plătim impozite mari, iar pe stradă sunt şerpi”, a declarat Dan Artimon.

Localnicii susţin că nici nu ar trebui să fie de mirare că pe stradă au apărut şerpi, din moment ce două terenuri au fost lăsate în paragină de proprietari, În cazul primului teren, situat peste drum de statuia lui Salacz Gyula, gardul care-l împrejmuieşte a început să se lase în mod periculos înspre trotuar, probabil din cauza presiunii făcute de vegetaţia şi pământul din spate.

De cealaltă parte a gardului, bălăriile au ajuns să măsoare şi doi metri. Cu toate aceastea nu au reuşit să mascheze gunoaiele aruncate acolo. Cel de-al doilea teren transformat în şerpărie se află peste drum de sediul ITM. Proprietatea este mărginită de nişte ziduri pe jumătate dărâmate. Pe de altă parte reprezentanţii primăriei spun că nu au nicio posibilitate să intervină.

„Fiind vorba despre proprietăţi private, primăria nu are bază legală să ia vreo măsură”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°