Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul, în top la concedii medicale nejustificate

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 iunie 2010 ·

CMR vrea daune morale pentru medicii amendaţi pe nedrept

Într-o lună de controale, „Poliţia concediilor medicale” a adus, la Fondul Naţional Unic de Sănătate 345.000 de euro din amenzile aplicate. De asemenea, potrivit Ministerului Sănătăţii, 85 de pacienţi în concediu medical, verificaţi, nu au fost găsiţi la domiciliu, astfel că li s-a tăiat indemnizaţia de concediu. Cei mai mulţi dintre pacienţi erau din Braşov – 12. Cele mai mari amenzi, în valoare totală 100 000 lei, au fost acordate în judeţul Constanţa şi în reţeaua Ministerului Transporturilor, fiecare câte 50.000 lei. Urmează judeţele Braşov şi Caraş-Severin cu sume de 71 000 lei, respectiv 45 000 lei. Ministerul anunţă că acţiunile de control urmează şi în perioada următoare.

Prezent ieri la Braşov, la Conferinţa Naţională a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), i-a îndemnat pe medicii care au fost amendaţi de către „Poliţia concediilor medicale”, să conteste amenda. „Acesta amenzi ar trebui să fie contestate. CMR va susţine toate demersurile în acest sens şi când vom avea un număr suficient de contestaţii, vom da Ministerul în judecată şi vom cere daune morale. Vom întocmi un raport în care să fie trecute toate abuzurile în ceea ce priveşte amenzile aplicate. Acestea sunt foarte mari şi reprezintă în cele mai multe cazuri venitul pe 3 luni. Acestea sunt abuzuri, spre exemplu, un medic a fost amendat cu 5000 de lei pentru că îi lipsea o literă dintr-un cuvânt scris pe un concediu medical. La volumul de muncă, greşelile sunt inerente. Teoretic, 90% dintre amenzi nu-şi au rostul”, a precizat Astărăstoae. Acesta a mai spus că 350 de medici din cei peste 1200 controlaţi au fost amendaţi. „În Botoşani, spre exemplu, au fost anulate toate amenzile”, a încheiat oficialul. CMR vrea daune morale pentru medicii amenda

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 28 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°