Subtilităţile tehnice ale teoriei darwiniste despre originea şi evoluţia speciilor vor rămîne un subiect de dezbatere între specialişti. Biologia moleculară, genetica sau paleontologia vor lămuri mai departe complexitatea variaţiilor procesului reproductiv, caracterul teleologic sau aleatoriu al selecţiei naturale şi rolul "genei egoiste". Cînd însă materialismul este ridicat la rang de viziune metafizică şi marile realizări ale spiritului uman sînt explicate dintr-o perspectivă strict funcţionalistă, atunci moştenirea lui Charles Darwin merită chestionată.

Se poate elabora o etică plecînd de la postulatul animalităţii noastre (definită prin "struggle and survival")? Noţiunea de evoluţie conţine implicit sugestia progresului istoric. Or, după secolul marilor cataclisme totalitare şi conflagraţii mondiale, după Auschwitz şi Gulag, după Bosnia şi Rwanda, ce resurse de optimism iluminist ne mai rămîn accesibile? Sînt oare toate aceste orori explicabile din perspectiva înţelegerii evoluţioniste a comportamentului uman? Putem accepta oare producţia industrială a răului la scară globală prin prisma unei resemnări naturaliste în cadrele imanenţei? Este oare filantropia sau grija pentru cei neajutoraţi " născuţi cu handicapuri fizice sau deficienţe mintale " o risipă inutilă de energie? Putem găsi temeiuri pentru experienţa gratuităţii, dincolo de intenţionalitatea tacită a comportamentului nostru animalic?

O cină cu Darwin n-ar putea ocoli aceste întrebări, formulate între alţii de Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955). Cînd procesul evolutiv este telescopat la nivelul întregii societăţi umane, problema individuării conştiinţei reapare într-un mod foarte presant. Ce anume ne caracterizează ca persoane ireductibile cu drepturi şi responsabilităţi inalienabile? Oare hiper-agregarea proprietăţilor unei specii poate justifica apariţia unor personalităţi unice