Se făcură vara asta 40 de ani de când Horezu fu numit „capitala ceramicii româneşti”. Şi pe drept cuvânt primii (re)numele ăsta, căci nu-i alt loc în ţară unde la toată casa să-ntâlneşti câte un meşter olar. Ce făcură, ce nu făcură oltenii, uite că se-aşezară şi-aici în fruntea bucatelor! Mă rog, a străchinilor pe care repejor o să le umplem cu mâncăruri olteneşti, care mai de care mai gustoase. Şi ce străchini, şi ce oale, şi ce blide frumos împodobite mai ieşiră din mâinile lor cele vrednice!
Acu’, eu zic că-i vremea să renunţăm la perfectul simplu – că, de, dacă nu te-a „făcut muica oltean”, geaba încerci să le împrumuţi vorba şi portul, că tot te dă cineva de ruşine că nu eşti de-al lor – şi să vedem ce s-a întâmplat în weekendul ce tocmai trecu (na, că nu pot să mă dezbar de perfectul simplu!), la Horezu, în Oltenia-de-sub-munte. Primul sfârşit de săptămână din iunie este al festivalului ceramicii populare. Şi tot atunci, după tradiţie, sunt şi Moşii de Vară, timp în care se cinsteşte memoria celor duşi de pe lume, dându-se de pomană un blid cu mâncare şi-o cană cu vin – blid şi cană care sunt musai din ceramică tradiţională, făurite de mâinile olarilor. Întâlnirea meşterilor olari, care-şi vindeau produsele pentru Moşi, a fost şi pretextul inaugurării acestui festival, în 1971.
Fiecare familie de olari are modelele şi motivele ei – de la cocoş la pupăză, de la spirală la calea rătăcită, de la şarpe la pomul vieţii –, culorile şi formele care-i sunt predilecte, iar un cunoscător, luând doar în mână un vas de ceramică, privindu-l cu atenţie, poate descifra, din simboluri, cine anume l-a creat şi în ce epocă. Acesta este, cred, şi motivul pentru care festivalul creşte de la an la an, turiştii şi curioşii primelor ediţii fiind colecţionarii avizaţi de azi.
Anul acesta, pe lângă cei aproape 15.000 de vizitatori, veniţi să cumpere oalele exp
