Presa românească a intrat pe făgaşul "tipului nou" începând cu 1944. Foile comuniste interbelice, care apăreau în două pagini, din când în când, înşelând vigilenţa Siguranţei şi a cenzurii şi fiţuicile de front, editate de diviziile roşii "Tudor Vladimirescu" şi "Horia, Cloşca şi Crişan", au devenit treptat istorie.
Copiind titlul "Iskrei" şi modelul "Pravdei", s-a publicat în România Scînteia, oficiosul PCR, începând cu toamna lui 1944. În scurt timp, secondat de România liberă, adaptat la rându-i noilor vremuri, a devenit ziarul "pe linie ideologică" cu cel mai mare tiraj.
Poveşti de gangster
Începuturile Scînteii sunt demne de scenariul filmelor cu gangsteri. Mărturii despre această perioadă datorăm lui Silviu Brucan, fiind consemnate la 8 noiembrie 1989 de ofiţerul care îl supraveghea. "Eu am lucrat la redacţia ziarului Scînteia, care funcţiona în acele vremuri în actualul imobil unde se află Miliţia Capitalei, i-a spus atunci Brucan "paznicului" său. Aveam redacţia ziarului sus, la etajul 4. Eram înarmaţi cu pistoale Bereta, cu care, de regulă, ne antrenam duminica în poligon, iar la intrarea în redacţie aveam instalată o puşcă mitralieră. (…) Lucram mult şi cu plăcere la redacţia ziarului. Eram unul dintre cei mai buni secretari de redacţie. Programul de muncă se prelungea până la 2-3 noaptea, când ne culcam pe jos. Ne reluam activitatea după două-trei ore de somn; ne sculam şi mergeam într-un aşa-zis control pe la chioşcurile de difuzare a presei, pentru a vedea cum veteranii de război – pentru că în general aceştia erau vânzători la acele chioşcuri – distribuie presa noastră."
Dej corecta editoriale
La finele războiului mondial, activitatea ziarului a intrat în normalitate. S-a renunţat la pistoale, păstrându-se "linia ideologică". Bârfele şi cancanurile de altădată, ştirile senzaţionale di