Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii pun la cale inculparea fondatorului WikiLeaks

Publicat in Jurnalul, marți 14 decembrie 2010 ·

Un mare „juriu” secret s-a întâlnit în Alexandria (statul Virginia), pentru a studia posibilitatea de a-l inculpa pe Julian Assange pentru divulgare de secrete militare şi diplomatice.

Dezvăluirea a fost făcută de principalul avocat al lui Assange, Mark Stephens, către David Frost, de la televiziunea Al Jazeera. Stephens a spus că ar fi aflat despre acest juriu de la autorităţile suedeze. La rândul său, procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder, a declarat că a autorizat luarea de măsuri importante împotriva WikiLeaks, ca răspuns la cele mai recente scurgeri de informaţii. Holder nu a dat alte detalii în legătură cu această decizie.

Fondatorul site-ului WikiLeaks a fost eliberat pe cauţiune marţi după-amiază de justiţia britanică şi luptă pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde este acuzat de delicte sexuale, după ce a fost reclamat de două tinere suedeze care au pretins că ar fi fost violate şi molestate sexual de Assange. Despre cele două tinere, tot avocatul lui Assange dezvăluia cu două zile în urmă că ele ar fi avut un plan bine stabilit dinainte, de a-l compromite pe fondatorul WikiLeaks, care este dorit, de fapt, de SUA, pentru a se răzbuna pe el pentru secretele militare şi diplomatice pe care le-a dezvăluit până acum.

Începând de la sfârşitul lunii trecute, informaţii secrete constând în telegrame şi note diplomatice provenite din toate ambasadele SUA din lume au fost postate zilnic pe site-ul WikiLeaks. Sunt aproximativ 250.000 de asemenea documente. Recent, după arestarea sa în Marea Britanie şi după ce s-au încercat blocarea şi distrugerea site-ului WikiLeaks, Assange a ameninţat că va divulga şi alte secrete militare, despre baza de detenţie a presupuşilor terorişti de la Guantanamo.

Un mare „juriu” secret s-a întâlnit în Alexandria (statul Virginia), pentru a studia posibilitatea de a-l inculpa pe Julian Assange pentru d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 12 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 38 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 55 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 44 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 33 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°