Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ger năprasnic în estul Transilvaniei

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Frigul va mai ţine până joi când vremea va începe să se încălzească uşor.

Miercuri, vremea se va menţine rece noaptea şi dimineaţa în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros, va fi ceaţă asociată local cu chiciură, în sud şi est. Izolat, vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -7 şi 1 grad, iar cele minime se vor situa între -14 şi -4 grade, mai coborâte în nordul Moldovei, dar mai ales în estul Transilvaniei unde vor fi -20 de grade Celsius. La Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -12 grade Celsius.

Joi, vremea se va încălzi uşor, îndeosebi la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele joase din sud şi est, unde local va fi ceaţă persistentă asociată cu depunere de chiciură. Izolat va fulgui. Vântul va sufla cu putere la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade Celsius, iar cele minime între -12 şi -2 grade. Cele mai scăzute valori, de -16 grade, vor fi în estul Transilvaniei. La Bucureşti vremea se va încălzi uşor. Noaptea şi dimineaţa va fi ceaţă asociată cu depuneri de chiciură. Temperatura maximă va fi de -4 grade-2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -10 grade.

Vineri, vremea va continua să se încălzească uşor în majoritatea regiunilor, mai ales în zonele de deal şi de munte. În zona intracarpatică, izolat vor cădea precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de producere a poleiului. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros în zonele joase, unde, noaptea şi dimineaţa va fi ceaţă. Vântul va continua să sufle cu putere la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor situa între -11 şi -1 grad, mai ridicate în Delta Dunării şi în regiunea vestică. La Bucureşti. temperatura maximă va fi de -4,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°