Simţiţi pulsul străzii şi cea din urmă zi. În Cracovia, mii de oameni încă se calcă în picioare. Strâng cu lacrimi în ochi drapelul patriei. La o coadă kilometrică, pentru a prinde un bilet la funerariile de mâine. Chioşcarii au fost mutaţi din centrul istoric, sirenele ţipă prelung, deranjând parcă muzica religioasă. Şi nu, n-am întâlnit doar un popor. Ci un popor unit.

Polonezii sunt trişti. De cum a răsărit soarele, s-au postat în centrul istoric, formând o coloană pe care n-o poţi cuprinde în ochi. Cu doliu în piept sau cu drapelul în mână, oamenii aşteaptă să le vină rândul pentru a ajunge la centrele de informare turistică. Nu se plâng de frig, de durere de picioare. Toţi vor să prindă biletele care se dau gratuit şi în baza cărora vor putea participa mâine la comemorările victimelor unei naţiuni.

"Am venit de la opt dimineaţă. Ştiu că fiecare persoană are dreptul la două bilete. Am bătut drum lung până aici şi nu contează cât voi avea de aşteptat", îmi explică o tânără.

Vânzătorii ambulanţi au fost mutaţi cu tot cu gherete din zona în care se fac ultimele pregătiri pentru evenimentul îndoliat de mâine. Proprietarii de buticuri au speculat oarecum posibilitatea de a face bani rapid. Aşa că, au scos la vânzare steguleţe, insigne şi alte mărunţişuri. Am intrat într-o cafenea. Angajata nu poate vorbi, pentru că plânge, citind un ziar. E îmbrăcată în negru ca mulţi alţi alţii. Între timp, forţele de ordine descarcă din tiruri garduri de fier şi le amplasează, pentru a fluidiza circulaţia pietonală. Câţiva cerşetori îmi aduc aminte de România, deşi aici sunt mai puţini şi nu stresează.

Lângă castelul Wawel, gărzile păzesc cu sfinţenie lumânările pe care oamenii continuă să le aprindă atât pentru victimele de la Smolensk. Printre ele am zărit un desen, care a atras atenţia multor trecători. Imaginat şi proiectat de