Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mort dupa ce a refuzat ajutorul Ambulantei

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 18 mai 2009 ·

Dupa o pauza de mai bine de doua saptamani, accidentele rutiere fac din nou victime pe drumurile din judet. Un iesean in varsta de 70 de ani a murit, vineri dupa-amiaza, in urma unui accident inregistrat la iesirea din Calarasi. Tragedia s-a petrecut in momentul in care o familie se indrepta cu masina spre municipiul Iasi. La iesirea din localitate, pe un sector de drum in panta, acoperit cu pietris, soferul, Silviu S. de 36 de ani din Iasi, a pierdut controlul volanului din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum, iar masina a intrat in derapaj, a ajuns pe sensul opus, s-a izbit intr-un mal de pamant de pe marginea drumului, dupa care a ricosat oprindu-se pe cealalta parte a drumului, in sant. Speriat, soferul a sunat la 112 si a cerut interventia Ambulantei. Cu toate ca Dumitru V., barbatul de 70 de ani aflat pe bancheta din spate a fost ranit, sotia acestuia, pasagera si ea in autoturism, a refuzat transportul la spital sustinand ca ambii vor fi dusi de fiul lor la Spitalul de Urgenta Iasi. Pentru ca au refuzat transportul, medicii de pe ambulanta i-au pus pe cei doi sa semneze pe propria raspundere dupa care s-au retras. Ajuns cateva ore mai tarziu la Spitalul de Urgenta din Iasi, Dumitru V. a decedat. „Din primele cercetari efectuate s-a stabilit ca accidentul rutier s-a produs din culpa exclusiva a conducatorului auto care nu a adaptat viteza la conditiile de drum. Fata de acesta se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, urmand a se stabili daca refuzul victimei de a fi transportata la Spitalul Judetean Botosani pentru acordarea de ingrijiri medicale are legatura de cauzalitate cu decesul acesteia", a precizat comisarul Manuela Ieremie, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie. Sursa: Monitorul de Botosani Dupa o pauza de mai bine de doua saptamani, accidentele rutiere fac din nou victime

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°