Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când ar putea veni Papa Benedict al XVI-lea în România. Culisele negocierilor

Publicat in Gandul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Ministrul român de Externe speră ca Suveranul Pontif să poată ajunge la Bucureşti în 2011, dacă Sfântul Sinod îl autorizează pe Patriarhul Daniel să-l invite pe Papa Benedict în România. Până la venirea Papei în ţară însă, capul bisericii ortodoxe române ar putea ajunge la Vatican

O invitaţie primită din partea capului Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, l-ar putea aduce pe Papa Benedict al XVI-lea în România, poate chiar în 2011, potrivit lui Teodor Baconschi, ministrul român de Externe. Şeful diplomaţiei speră ca Sinodul BOR să-l autorizeze pe Patriarhul Daniel să-l invite pe Suveranul Pontif la Bucureşti. "Există demersuri politico-diplomatice în acest sens, cunoaştem procedura", a afirmat, săptămâna trecută, şeful de la Externe.

"Sperăm ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îl autorizeze pe capul bisericii în lansarea unei invitaţii". Un acord de principiu al Sinodului pentru o invitaţie adresată Papei Benedict al XVI-lea de a vizita România există, încă de la începutul lunii iulie, explică pentru gândul purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica. El spu-ne că detaliile unei astfel de vizite "se stabilesc pe cale diplomatică între ce-le două state, România şi Vatican, şi bisericească, între Patriarhia Română şi Biserica Romano-Catolică".

"Ca să fie o reuşită, vizita trebuie pregătită cu mi-nuţiozitate, pentru că nu este doar o simplă vizită protocolară". Minuţiozitate şi pregătire - acestea au fost cuvintele de ordine şi ale precedentei vizite efectuate în România de către un Suveran Pontif. În mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns în România, dar pregătirea acestei vizite a durat mai bine de opt ani, după cum ne-a declarat Victor Opaschi, fostul consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. "A fost o pregătire temeinică, făcută pas cu pas", spune Opaschi amintind de vizita din ianuarie 1989, fără aprob

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 26 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°