Care este legătura între automatul de cafea, Stendhal, elicea navală şi James Joyce? Răspunsul corect şi definitiv este oraşul Trieste, din nord-estul Italiei. „Bunicul” tonomatului de cafea de astăzi a fost inventat, la Trieste, de Francesco (Ferenc) Illy, un contabil născut la Timişoara în 1892. În oraşul care în limba română se traduce prin „Târgul” a fost testată cu succes una dintre primele elice navale, inventată de austriacul Joseph Ludwig Franz Ressel. Scriitorul Henri-Marie Beyle, pe care îl cunoaştem sub numele de Stendhal, a reprezentat Franţa, ca şi consul, la Trieste, unde, se spune, a finalizat ultimul său roman – „Mânăstirea din Parma”.
Câteva generaţii mai târziu, un alt scriitor îşi făcea apariţia pe străzile acestui oraş, aflat, până în primul război mondial, pe teritoriul Austro-Ungariei. James Augustine Aloysius Joyce, poet, scriitor, profesor de limbă engleză şi jurnalist, a trăit o bună bucată de timp – aproximativ zece ani – la Trieste, împreună cu soţia sa, Nora. Aici i s-a născut primul copil, George, şi tot aici l-a cunoscut pe omul care avea să-i fie prieten până în ultima clipă, Ettore Schimtz. În semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă literaturii secolului al XX-lea, triestenii i-au ridicat statuie irlandezului Joyce. Sculptura care pare vie a fost amplasată în 2004 pe podul care traversează Marele Canal, privirea ei fiind orientată spre casa în care a locuit odinioară James Joyce, în Piaţa Ponterosso.
Nu foarte departe de Ponterosso – oraşul este încântător dacă nu iei cu asalt magazinele cu reduceri şi te rezumi numai la promenadă – se află Piaţa Unita d’Italia (Italia Unită), chiar la „buza” Adriaticii. Chiar aici, în a doua parte a lunii octombrie, minţi luminate ale Europei ştiinţifice şi tehnologice s-au reunit pentru a identifica oportunităţile de colaborare în