«Sintagma „tenor cu viitor mare“, decupată dintr-un material apărut în Gazeta de Duminecă, din vara anului 1908, cu referinţă la serbările ASTRA de la Şimleul-Silvaniei, se aplică tenorului Ştefan Mărcuş, unul dintre tinerii ardeleni care s-a îndreptat apre altarul Thaliei, strălucind câţiva ani.

Pentru cei de astăzi, numele Ştefan Mărcuş spune prea puţin, chiar puțini dintre muzicieni putând formula unele consideraţii despre personalitatea sa, deşi colbul aşternut asupra activităţii acestuia – ca şi a altor artişti români – constituie un oprobriu asupra generaţiilor ce nu ştiu să-şi cunoască şi să-şi preţuiască antecesorii. Căci, Ştefan Mărcuş este, fără îndoială, un pionier al artei sunetelor, al artei noastre interpretative, un destin rectiliniu, cariera sa având două faţete distincte, de cântăreţ şi de muzicolog, de istoric al artei române din Transilvania, mai exact, al artei muzicale. Dar nu numai. A avut o poziţie importantă în frontul administrativ-cultural, la Oradea şi, în refugiu, la Timişoara, cu calitatea de „inspector general al artelor“, dedicându-se şi iscodirii documentelor, pentru a încropi o carte fundamentală […] volumul Thalia Română, piatră de căpătâi în afirmarea gândirii muzicale prin formele sale interpretative, extrem de generoasă sub aspect informaţional.

Ştefan Mărcuș este, sub un cu totul alt aspect, întemeietorul unei distinse familii de muzicieni. Soţia, Ritta Mărcuş, a fost soprană de operă, iar fiica lor, Lya Mărcuș, una dintre vedetele Operei Române din Cluj, realizând creaţii memorabile în roluri de soprană lirică, la mijlocul veacului al XX-lea. Soţul acesteia, Leontin Anca, s-a remarcat în calitate de pianist şi, îndeosebi, de dirijor marcant al aceleiaşi Opere clujene. Fiul, Lucian Anca, a ajuns dirijor, mai întâi la Cluj, apoi la Opera Română din Bucureşti. Este căsătorit cu Gerda Radler, o apreciată sopra