Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectori silvici agresaţi şi ameninţaţi cu moartea de locuitorii din Mărişel. "Au spus că ne vor căuta să se răzbune"

Publicat in CityNews Alba, joi 24 octombrie 2013 ·

Doi angajați de la Inspectoratul Teritorial Regim Silvic Cluj au fost la pas să fie linşaţi de localnicii din Mărişel, în urma unui control pe care l-au efectuat în zonă. Primarul comunei susține însă că oamenii au fost făcuți pe nedrept hoți.

Totul a început după ce poliţiştii şi inspectorii silvici au oprit în trafic un camion care transporta buşteni, documentele de însoţire a mărfii prezentate de şofer conţinând mai multe inadvertenţe. Oamenii legii au decis să contine controalele în acest caz, astfel că au ajuns în Mărişel, unde firma la care era angajat şoferul respectiv avea un depozit. Aici a fost găsită o altă cantitate de lemn pentru care nu exista acte de provenienţă. În momentul în care angajaţii ITRSV Cluj efectuau cercetări în zonă, au fost abordaţi de mai mulţi locuitori din Mărişel, care le-au cerut să plece. În moment în care oamenii au devenit violenţi, inspectorii silvici s-au adăpostit în maşina cu care veniseră, dar nici aici n-au fost în siguranţă. Localnicii din Mărişel au început să lovească maşina şi chiar au încercat să o răstoarne într-o râpă de la marginea drumului. Inspectorii au fost nevoiţi să plece şi să revină a doua zi însoţiţi de jandarmi pentru a-şi încheia verificările. "Au lovit maşina cu pumnii, au îndoit caroseria, au vrut să o răstoarne şi să îi lovească pe angajaţii ITRSV. Controlul a fost făcut la cererea Poliţiei Huedin, care avea date că acolo s-ar întâmpla nereguli şi noi i-am ajutat. Au fost ameninţaţi că vor fi căutaţi acasă şi că vor simţi răzbunarea celor din Mărişel", a explicat Istrate Şteţco, directorul ITRSV. Acesta a precizat că acest incident nu a fost singular, cei din Mărişel reacţionând similar şi în cazul controalelor din 2010 şi 2012. De asemenea, Şteţco a anunţat că instituţia pe care o conduce va întocmi un raport în legătură cu cele întâmplate, după care va depune o plângere la Parchet.

De ceala

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 26 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 47 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Rata şomajului a fost în martie de 5,3%

Mediafax acum 26 minute
Rata şomajului în martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Mediafax acum 3 ore
Qatar trimite o delegaţie la Cairo pentru a continua negocierile pentru armistiţiu. Între timp, în Rafah, bilanţul morţilor a fost revizuit în creştere.

Un bărbat din Dorohoi a căzut într-o fântână. Soția lui a făcut un atac de panică

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani a fost salvat marţi, la dorohoi, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, fiind transportat la spital. Soţia sa a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. ”Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°