Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltele arabe şi bazele americane

Publicat in Romania Libera, joi 7 aprilie 2011 ·

Poziţionarea cartierului general al Flotei a Cincea a marinei americane în capitala Bahrainului, Manama, restrânge posibilităţile Statelor Unite de a face presiuni asupra monarhului Hamad Bin Isa Al Khalifa pentru democratizarea regatului din Golful Persic.

30 de nave de război, 30.000 de marinari, personalul bazei - care numără alte câteva mii de oameni - aceasta este compoziţia Flotei a Cincea a marinei americane, a cărei bază operaţională se află în cartierul Juffair al capitalei Bahrainului. Prezenţa americană în Golful Persic există încă din anii '40, când Statele Unite au început să folosească baza din Bahrain, la acea vreme un protectorat britanic. Operaţiunile Flotei a Cincea sunt multe şi variate: patrularea Golfului Persic, a Mării Arabe, a Mării Roşii, a vestului Oceanului Indian, conducerea de operaţiuni anti-piraterie, protejarea rutelor transporturilor de petrol din Golf şi, nu în ultimul rând formarea unei piedici în calea influenţei iraniene în regiune.

Flota a Cincea face parte din NAVCENT, Comandamentul Central al Forţelor Navale ale Statelor Unite - al cărui cartier general se află de asemenea în Bahrain. Pentru dreptul de a menţine baza militară din Bahrain, SUA plăteşte anual 6,7 milioane de dolari, la care se adaugă echipament militar (în valoare de 18 milioane de dolari în 2010), precum şi garanţii de securitate. După mai mult de 60 de ani, prezenţa americanilor în statul din Golf a devenit obişnuită pentru localnici.

Protestele antiguvernamentale, înecate în sânge

Pe 14 februarie, revoltele care răbufniseră în Egipt şi Tunisia au ajuns şi în Bahrain. Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Perlei - punctul central al Manamei - protestând împotriva regimului autoritar al regelui Al Khalifa. După ce timp de două zile forţele de ordine au permis demonstraţiile, păstrând o atitudine pasivă, în cea de-a treia zi acestea au inter

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 43 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°