Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Imaginea uriaşă a unui înotător sărind în apă, realizată pe nisip

Publicat in Gandul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Au avut nevoie de trei ore şi de câteva greble pentru a realiza pe nisip imaginea unui înotător în timpul unei sărituri în apă. "Opera" aparţine unor britanici, Jon Hicks şi Ged Bryan, care au mai lucrat împreună la alte lucrări, însă aceasta a fost prima ocazie cu care au realizat aşa ceva pe nisip, notează Daily Mail,.

“Ged a venit cu ideea înotătorului şi a pregătit şi schiţa la o scară mai mică. Am verificat orele la care se retrage fluxul şi de îndată ce am putut, ne-am apucat de treabă”, povesteşte unul dintre cei doi artişti.

Cei doi şi-au fixat puncte de reper pe plajă şi apoi s-au folosit de greble pentru a aranja nisipul. Au început treaba în jurul orei 10:30, iar la 13:30 terminaseră deja şi au plecat să ia prânzul împreună. “Nu am stat să vedem cum apa ne înghite munca şi, cum ne-a luat foamea cât am muncit, am preferat să mergem să mâncăm de prânz”, au povestit aceştia.

“Când ne-am urcat pe stâncă să vedem întregul desen, am văzut grupuri de oameni plimbându-se pe lângă el, era grozav să-i vedem interacţionând cu lucrarea noastră”, a explicat Jon. Cei doi speră să repete această experienţă şi cu alte ocazii, Jon fiind cel entuziasmat: “Este doar prima dată când realizăm un astfel de desen, dar avem multe alte idei. Sperăm să putem include şi fluxul în viitorul nostru desen, dar astfel de detalii trebuie gândite bine şi finisate”.

Au avut nevoie de trei ore şi de câteva greble pentru a realiza pe nisip imaginea unui înotător în timpul unei sărituri în apă. "Opera" aparţine unor britanici, Jon Hicks şi Ged Bryan, care au mai lucrat împreună la alte lucrări, însă aceasta a fost prima ocazie cu care au realizat aşa ceva pe nisip, notează Daily Mail,.

“Ged a venit cu ideea înotătorului şi a pregătit şi schiţa la o scară mai mică. Am verificat orele la care se retrage fluxul şi de îndată ce am putut, ne-am apucat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 53 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°