Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De-a baba oarba

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 august 2013 ·

Dinamo-Steaua a fost ca o întîlnire de gang. În care nu contează cît încasezi, ci cît umileşti

Mulţescu, furios, ranchiunos, ultrasubiectiv, amar, rătăcit, demisionar, Mulţescu de la finalul meciului e lesne de priceput. Mulţescu nervos pe viaţă. Pentru el, omul care mărturiseşte că s-a ridicat în carieră ca să arate Stelei, echipa care nu l-a vrut, ce-i poate pielea, seara de duminică a fost insuportabilă. Teribilă umilinţă. Faptul că un egal ar fi putut fi agăţat de mişcarea browniană a lui Matei et Comp. face încă şi mai dificil de îndurat păţania.

Meciul a amintit de răfuielile din curtea şcolii sau din “valea” pe care jucam la porţi din movile de pietre, în spatele blocurilor. Acolo, atunci cînd adversarul îţi era net inferior, victoria simplă devenea insuficientă. Trebuia să dai gol cu posteriorul sau cu capul de la nivelul betonului sau al ţărînei. Să dai craci, să pasezi cu călcîiul, să jonglezi în drum spre poartă cu riscul de a irosi nenumărate situaţii de a înscrie. Altfel, părea că ai jucat degeaba, că ai trădat spiritul de gang al unor copii fără milă şi îndurare, ca toţi copiii. Totul se putea termina cu o păruială, căci pentru cei batjocoriţi tărăşenia devenea greu de suportat. Încă o minge strecurată printre picioare cerea un fault dur, apoi un pumn şi un sos de vorbe grele. Despre un asemenea meci a fost vorba duminică. De fapt, n-a fost un meci, a fost o nevroză.

Mulţi jucători stelişti s-au comportat ca nişte puşti care vor să impresioneze nişte gagici. Iar finalul, cu degete prin aer şi maxilare încleştate, a intrat perfect în logica de pubertate. E despre a face adversarul cu o mînă la spate să ceară îndurare. Chiar cu riscul unei răsturnări de situaţie. Dinamo a fost patetică, Steaua a fost batjocoritoare. S-a rîs mult duminică seară. Cineva a zis că Fai (şi nu Cristea) ar fi trebuit să poarte pe sub tricou mesajul “Pentru ne

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°