Runda a VI-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic îşi dispută astăzi şansele, de la ora 17:00. În seria a III-a bucureşteano-prahoveană, unde îşi fac veacul şi cele trei braşovene, se anunţă meciuri deosebit de echilibrate în trei situaţii între vecinele de clasament. Chiar şi partidele ce ar părea la prima vedere disproporţionate pot pune probleme. Principalul meci al zilei are loc la Ploieşti, unde nou promovata CSM FC, fără punct pierdut în cele cinci runde scurse, nu va avea viaţă uşoară în compania satelitului rapidist. Dacă alb-vişinii vor veni cu noua speranţă, Dobroiu, atunci ploieştenii chiar că vor întâmpina probleme. Cealaltă echipă de rezerve, a Petrolului, primeşte vizita celor din Titu şi este greu de prevăzut cine va câştiga. Ascensiunea brezenilor nu poate fi stopată de lanterna clasamentului, echipa din Clinceni, care nu a cunoscut bucuria nici măcar a unui punct.
Formaţiile braşovene au emoţii diferite. Unirea Tărlungeni se deplasează la Bucureşti, unde Dodu, nou promovaţi şi ei, au o formaţie solidă. Ar putea scoate ceva numai dacă reuşesc să treacă peste emoţiile debutului care-i mai persecută. Ghimbăvenii pot realiza în sfârşit a doua lor victorie, pentru că echipa din marginea Bucureştiului, FC Chitila, nu a rupt gura târgului. Nici predelenii nu vor trebui să-şi facă gânduri, pentru că Inter Pantelimon este o formaţie de subsol, ce poate fi depăşită.
Gazdele vor trebui
să spargă gheaţa
FC Royal (16) – FC Chitila (17)
Nu s-au întâlnit niciodată, nici măcar în meciuri amicale. Formaţia din Chitila se dovedeşte a nu fi pregătită pentru eşalonul secund. Din cele cinci meciuri susţinute, a realizat o singură remiză, acasă, cu Victoria Brăneşti, o altă formaţie din subsol. Poziţia ghimbăvenilor, ocupanţi ai locului 16, este în discordanţă cu componenţa lotului, un lot mult mai valoros, care încă nu-şi găseşte