Motto: "Am instigat savanţii să caute adevărul Şi-am îndemnat pe Eva să savureze mărul" (G. Topârceanu)

Şarpele, prezent în scena biblică a ademenirii Evei, are vârful limbii bifurcat. Similar, iniţiativa de echivalare a limbii române cu cea "moldovenească", prin evocarea aceleaşi rădăcini comune (originea romană a fondului lexical), nu este decât un "şarpe politic" de care s-a lăsat ispitită Ana Guţu. A pune semnul de egalitate între sintagma "limba moldovenească funcţionând în baza grafiei latine" şi limba română pare a fi o tentativă inocentă şi chiar nobilă a doamnei filolog de a reafirma o realitate lingvistă, de restabili un adevăr ştiinţific, precum Eva nu a dorit să-l mânie pe Dumnezeu, ci doar să-şi îndeplinească misiunea prin satisfacerea curiozităţii.

Sesizând Curtea Constituţională, doamna deputat a dat dovadă de nonşalanţă, de lipsă de viziune pe termen mediu şi lung. Dacă doriţi, a fost un act de impulsivitate feminină, o reminiscenţă a păcatului originar, care conţine, totuşi, o anumită doză de curaj şi abnegaţie. Rezumând, putem afirma că demersul legiuitorului reprezintă o dublă provocare. Prima constă în faptul că o eventuală echivalare semantică poate induce în eroare, din moment ce spunând că "A" este egal cu "B", se recunoaşte, indirect, existenţa atât a lui "A", cât şi a lui "B". Cea de a doua provocare o reprezintă definirea şi aprecierea ştiinţifică a celor două sintagme.

Geneza limbii române coincide cu etnogeneza poporului român, proces care se încheie în sec. VIII-IX. În schimb, formarea limbii române literare s-a produs în sec. XVI-XIX, perioadă în care regiunea dintre Prut şi Nistru, fiind anexată în 1812 de către Imperiul Rusiei, a participat într-o măsură infimă şi incompletă la procesul creării limbii române literare. Totodată, însă, o limbă populară este aceeaşi limbă literară, dar vorbită la voia întâmplării, sch