O echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a făcut una dintre cele mai importante descoperiri din arealul Sarmizegetusei Ulpia Traiana - Capitoliul, cel mai
O echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a făcut una dintre cele mai importante descoperiri din arealul Sarmizegetusei Ulpia Traiana - Capitoliul, cel mai important templu din Dacia Romană.
Ioan Piso, directorul instituţiei şi conducătorul echipei de arheologi, a declarat pentru Rompres că în fiecare oraş roman s-a construit câte un asemenea templu, iar cel descoperit recent în Ţara Haţegului este deosebit pentru istoria României.
Capitoliul se află în ceea ce arheologii numesc "forum novum", adică forul nou, care este al doilea for al coloniei, primul fiind forul lui Traian, sau "forum vetus" - forul vechi. Potrivit lui Piso, forul nou se află la sud de forul lui Traian şi a fost constituit în jurul anului 150, sub domnia lui Antoninus Pius.
Săpăturile continuă
Arheologii nu au făcut decât o secţiune peste acest Capitoliu, urmând ca în anii următori să-l dezvelească pe tot, inclusiv curtea, unde este posibil să descopere multe obiecte valoroase.
"Este unul dintre cele mai importante monumente ale Daciei Romane şi, până acum, unicul. Oricum, rămâne unicul, ca prim Capitoliu al provinciei", a mai spus Piso. El a explicat că întregul templu se întinde pe câteva sute de metri pătraţi, iar săpăturile trebuie făcute până la cel puţin trei metri adâncime, acesta fiind motivul pentru care dezvelirea edificiului va dura mai mulţi ani.