Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sergiu Nicolaescu: ” Aveam DOUĂ IUBITE. Una avea MÂINILE CALDE și una MÂINILE RECI”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 ianuarie 2013 ·

Un interviu incendiar s-ar putea spune, din aprilie 2010, pe care regizorul Sergiu Nicolaescu l-a acordat revistei Tango. Printre mărturisirile despre viața și profesia sa, figurează și declarații aparte despre iubire, și în special despre o ”iubirea a vieții sale”, cu mult mai tânără decât reputatul regizor.

Întrebat când s-a îndrăgostit prima oara, Sergiu Nicolaescu a răspuns: ”La gradiniță. Aveam două iubite. Una avea mâinile calde și una mâinile reci. Ce sa zic, mi-au plăcut fetele.

Copil din flori

Sergiu a continuat: ”A fost la un moment dat o fată foarte frumoasa, Roxana o chema, proaspăt căsătorită. Mi-a făcut curte. Am trăit împreună o perioadă, evident, doar ca amanți, și apoi a dispărut. Am căutat-o peste tot. Nimic. Am aflat ulterior că a plecat din țară și că a născut. Planul ei a fost să facă un copil cu mine, (fără falsă modestie, atunci eram frumos) și să îl crească cu soțul ei. I-am respectat alegerea, într-un fel m-a flatat, dar m-a și durut. Nu l-am căutat, însă, niciodată, n-am vrut să distrug viața nimănui. Iar acum e prea târziu, n-aș mai putea recupera nimic”.

”Vârsta își spune, până la urmă, cuvântul”

”Acum sunt căsătorit pentru a treia oară. Prima oară a durat câteva luni, a două oară 10 ani. Asta pentru că lucram împreună. Ea făcea costumele. Meritul ei este că nu a confundat niciodată viața particulară cu platoul de filmare. Acolo eu eram regizorul, acasă ea conducea totul. Acum sunt cu Dana, o fata cu 46 de ani mai tânără... În cazul nostru, până acum nu am simțit niciodată diferența de vârstă. Sunt totuși 46 de ani. Dar eu m-am simțit mereu tânăr (...). Vârsta își spune, până la urmă, cuvântul...” Premierul Victor Ponta la moartea lui Sergiu Nicolaescu: "O stea a României s-a stins azi"Sergiu Nicolaescu: ” Aveam DOUĂ IUBITE. Una avea MÂINILE CALDE și una MÂINILE RECI”DE TREI ORI A DUS REVOLVERUL L

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 28 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 9 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°