Un prieten care a stat mai mulţi ani în străinătate încerca să mă convingă că măcar ceva merge în ţara asta. Nu la nivelul cifrelor macroeconomice, ci în traiul de zi cu zi, că sunt schimbări palpabile, că nu suntem încremeniţi în proiectul tranziţiei, că luminiţa de la capătul tunelului chiar se apropie. De asta îmi place să stau de vorbă cu străinii care revin în Romånia sau cu romånii plecaţi care se întorc. Au spiritul de observaţie mai ascuţit, n

Un prieten care a stat mai mulţi ani în străinătate încerca să mă convingă că măcar ceva merge în ţara asta. Nu la nivelul cifrelor macroeconomice, ci în traiul de zi cu zi, că sunt schimbări palpabile, că nu suntem încremeniţi în proiectul tranziţiei, că luminiţa de la capătul tunelului chiar se apropie.

De asta îmi place să stau de vorbă cu străinii care revin în Romånia sau cu romånii plecaţi care se întorc. Au spiritul de observaţie mai ascuţit, nu tocit ca al meu, de stat la cozi, dat şpăgi şi iar stat la cozi. Dacă nu-mi atrăgea el atenţia, n-aş fi observat că nu mai există nimeni, cel puţin în Bucureşti, care să nu-ţi pună marfa într-o pungă, nici măcar vånzătorul de roşii din Piaţa Rahova. În ziua de azi, poţi să mergi la cumpărături cu måinile în buzunare. E drept că odată cu constatarea asta am realizat şi că numărul de pungi de plastic din sertarele din bucătărie a crescut exponenţial şi arunc „tone“ de pungi în fiecare săptămånă, pentru că nu am un recipient pentru sortarea deşeurilor, nici ghena blocului nu are şi nici maşina de gunoi, aşa că pungile alea ajung să fie arse de-a valma la gropile de gunoi şi devin reziduuri toxice. Dar asta e deja o chestiune de fineţe, bine că există pungi, în lipsă de altceva am să mă mulţumesc şi cu argumentul ăsta care să susţină că ceva se mişcă.

Într-o bună zi, am să mă trezesc că taximetristul nu mă mai întreabă unde merg, că el are traseu numai î