Poţi fi atât de pasionat de jocuri pe calculator încât să te refugiezi în camera ta şi să nu mai ieşi de acolo decât extrem de rar? Ei bine, Marius N. poate! El este un tânăr de 26 de ani Poţi fi atât de pasionat de jocuri pe calculator încât să te refugiezi în camera ta şi să nu mai ieşi de acolo decât extrem de rar? Ei bine, Marius N. poate! El este un tânăr de 26 de ani din Bucureşti care a trăit, în ultimii 10 ani, aproape tot timpul cufundat în lumea virtuală. Pentru pasiunea lui a renunţat la aproape orice altă plăcere. Nu are loc de muncă, prieteni şi nici iubită. Nu trăieşte în cotidian.
„Lumea reală este neinteresantă. Nu mă distrează la fel ca jocurile”, spune Marius. Nu are probleme psihice sau un trecut de abuzuri care să-l fi îndreptăţit să se ferească de oameni. Din contră, părinţii şi fratele său constituie o familie normală.
Record personal: 40 de ore de joc continuu
Tânărul a reuşit să termine un colegiu de tehnică dentară, în urmă cu 3 ani, deşi asta a însemnat timp pierdut departe de calculator. A avut şi un loc de muncă, în 2007, dar nu a reuşit să-şi păstreze jobul decât 3 luni. „Nu eram pasionat de ceea ce făceam“, explică el. Îşi recunoaşte dependenţa şi nu se fereşte să vorbească despre ea. „Nu ies din casă decât dacă este absolut necesar. De obicei, părinţii mă roagă să le cumpăr ceva. Totuşi, foarte rar“, a povestit Marius.
Părinţii au fost îngrijoraţi în primii ani de autoexil. Au văzut că fiul lor are o problemă şi au încercat să-l determine să iasă din casă şi să-şi facă prieteni. Zadarnic… „Acum mă lasă în pace, mai ales că eu sunt ca şi inexistent în casă. Nu fumez, nu beau, nu ies în cluburi, aşa că nu le cer bani“, mai spune Marius. Tot ce vrea este să-i meargă calculatorul şi să fie lăsat să doarmă liniştit între luptele virtuale. „Cel mai mare record al meu a fost să mă joc 4