Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elisabeta Samara - Paleta de aur a tenisului de masă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Elisabeta Samara, la cei 21 de ani pe care îi are, poate fi considerată de tinerii de astăzi un model. A muncit foarte mult, a ştiut ce îşi doreşte de la viaţă şi a făcut primii paşi în lumea sportului de la o vârstă foarte fragedă: 6 ani.

„Nu mă gândeam să ajung unde am ajuns. Veneam cu mama să îl luăm pe fratele meu de la antrenamentele de tenis de masă şi ceream să mă joc şi eu cu mingea. Azi aşa, mâine aşa, până antrenorul a spus să mă lase şi pe mine să încerc. Îi plăcea cum joc. Antrenorul Viorel Stelea m-a descoperit, m-a învăţat să ţin mingea pe paletă, dar Viorel Filimon m-a format ca jucător“, mărturiseşte Elisabeta. Povesteşte că la acea vreme se gândea că va fi o sportivă oarecare, care va juca, va câştiga, va merge în deplasări şi va vizita locuri noi. Trebuie precizat că sportiva ocupă acum locul 33 în clasamentul internaţional, potrivit site-ului de specialitate www.ittf.com. În plină ascensiune De atunci îşi dedică zilnic 6 ore antrenamentelor, iar numele ei a devenit cunoscut atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Este multiplă campioană naţională şi europeană, iar singurul său ţel este să câştige toate competiţiile la care participă.

„Am avut două săptămâni de vacanţă în această vară, iar acum încerc să îmi revin şi să «îmi intru în mână», cum se spune. Nu am făcut decât să mă odihnesc: să dorm, să mănânc, iar acum trebuie să reintru în formă pentru următoarele competiţii“, mai spune Elisabeta. Timpul îi este limitat şi profită cât poate de mult de acest lucru. „Nu credeam că nu voi avea mai deloc timp, cî voi juca meci după meci şi că voi ajunge să nu am timp să merg să mănânc“, spune sportiva. Spune că nu regretă nicio clipă alegerea făcută, recunoaşte că mai are mult de muncă şi că vizează să ajungă în top. „Nu sper chiar la locul I, dar la un meci cu numărul I mondial, sper“, mărturiseşte Elisabeta Samara. O viitoare Mihaela

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°