Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii au renunţat la protestul de mâine. Ei vor organiza din nou un protest de amploare peste două săptămâni

Publicat in Adevarul, marți 3 aprilie 2012 · ·

Acţiunea a determinat în cele din urmă introducerea pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor modificările la Legea 38/2003, care reglementează activitatea de taximetrie.

UPDATE 14.56 Organizatorii protestului de azi al taximetriştilor au anunţat la finalul acestuia că vor renunţa la mitingul de mâine, deoarece au obţinut ceea ce au dorit. Astfel, modificările la legislaţia care reglementează taximetria au trecut azi de Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor în forma pe care şi-au dorit-o protestatarii, fiind interzisă activitatea taximetriştilor în alte localităţi decât cele în care şi-au obţinut licenţa.

Taximetriştii vor organiza un alt miting în Piaţa Victoriei, în perioada 17-18 aprilie, atunci când proiectul de lege ar urma să fie discutat în plenul Camerei Deputaţilor. În cazul în care proiectul de lege nu va fi adoptat nici atunci, ei vor organiza un alt miting în perioada 24-25 aprilie. Acţiuni similare de protest vor avea loc şi în alte oraşe mari din ţară.

UPDATE 13:57 Reprezentanţii COTAR susţin că protestele de astăzi i-au convins pe deputaţi să accepte pe ordinea de zi modificările aduse la Legea taximetriei. Mai mult, şoferii susţin că se vor întoarce în stradă peste aproximativ două săptămâni.

Taximetriştii au terminat protestul cu două ore mai devreme decât era prevăzut.

Protestul trebuia să se desfăşoare între orele 10.00 şi 14.00 în Piaţa Constituţiei, pe latura dispre Izvor a Camerei Deputaţilor. Organizatorii au cerut iniţial aprobare pentru 7.000 de maşini, însă la acţiune au fost prezenţi circa 2.000 de şoferi.

Organizaţorii protestului susţin că Legea taximtriei este împotriva primarilor care “şi-au permis ca de la preluarea mandatelor în urmă cu patru ani să nu respecte şi să nu aplice legea 38/2003, dând cu sacoşa autorizaţii pe bani sau pe interese, iar cei care le-au luat au tu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 50 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 28 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 20 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 21 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°