Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nivelul mărilor va creşte cu aproximativ 60 de centimetri în următorii 70 de ani (STUDIU)

Publicat in Romania Libera, duminică 15 decembrie 2013 ·

Cu aproximativ 60 de centimetri va creşte nivelul mărilor în următorii 70 de ani şi cu circa 2,4 metri până în 2200, potrivit unui nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe coastă vor fi inundate pe parcursul a doar câteva generaţii.

Autorii acestui studiu susţin că nivelul mărilor va continua să crească cu până la 7,6 - 9 metri faţă de limita prezentă. Predicţiile alarmante se bazează pe presupunerea că nivelurile de dioxid de carbon vor rămâne aceleaşi ca şi cele din prezent, lucru care este posibil însă să se schimbe, informează Mediafax.

Circa 600 de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi situate la maximum 10 metri deasupra nivelului mării, generând până la 10% din produsul global brut.

Efectele combinate ale ridicării nivelului mărilor, creşterii populaţiei şi coborârii solului vor duce, până în 2070, la triplarea numărului de persoane care vor fi expuse riscului de a fi inundate.

Cercetătorii spun că nivelul actual al mărilor creşte la un ritm dublu faţă de perioadele dintre epocile de gheaţă.

Între timp, nivelurile gazelor cu efect de seră din atmosferă şi alţi factori care determină ridicarea temperaturilor cresc cu până la zece ori mai repede decât în oricare altă perioadă din revoluţia industrială.

Studiul, publicat în Scientific Reports, a fost realizat de cercetătorii de la Australian National University din Canberra, care avertizează că, pe măsură ce Pământul se va încălzi, mari bucăţi din calota Groenlandei şi Antarcticii se vor topi, un proces pentru care debutul şi stoparea durează foarte mult şi care contribuie la ridicarea nivelului mărilor.

Cu aproximativ 60 de centimetri va creşte nivelul mărilor în următorii 70 de ani şi cu circa 2,4 metri până în 2200, potrivit unui nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe coastă vor fi inundate pe parcursul a doar câteva g

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 51 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 26 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum o ora
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°