Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifest semnat de 14 membri ai PSD care il sprijina pe Geoana. Unul dintre ei si-a anuntat demisia din partid

Publicat in HotNews, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Paisprezece membri ai PSD Petrosani au semnat un manifest prin care isi exprima sprijinul pentru Mircea Geoana anuntand, de asemenea, ca il vor urma in noul partid, informeaza Mediafax. Unul dintre ei, Constantin Alexandrescu, si-a inaintat duminica demisia din partid.

"Excluderea lui Mircea Geoana este o pata neagra pe istoria PSD care nu va putea fi corectata decat printr-un congres care sa repare greseala facuta. PSD a renuntat la democratie, iar liderii sai actuali la demnitate pentru a contrasemna santajul lui Ponta care i-a amenintat ca daca se va ajunge la congres ei nu vor mai ajunge presedinti", se arata in manifestul citit, duminica, de grupul protestatar in timpul unei conferinte de presa.

"Victor Ponta a imprumutat modelul baronilor locali din PSD. Ce incredere am mai putea avea in Victor Ponta, Negoita, Banicioiu, Rizea, Sova? Poate fi lasata tara pe mana unor astfel de oameni cu uriase probleme de imagine?", se arata in manifest.

In cadrul conferintei, semnatarii prezenti au precizat ca nu se mai regasesc in PSD si ca il vor urma pe Mircea Geoana in noul proiect politic. Unul dintre semnatarii manifestului, Constantin Alexandrescu, fost sef de campanie PSD la alegerile prezidentiale, si-a anuntat public demisia din PSD Petrosani. Semnatarii documentului sustin si ca jumatate dintre membrii PSD Petrosani vor parasi partidul.

Presedintele PSD Petrosani, Ioan Rus, a declarat ca nu a fost anuntat de intentiile grupului de manifestanti. "Odata ce si-au exprimat intentia de a il urma pe Mircea Geoana inseamna ca sunt cu un picior in afara partidului. Nu pot fi membri in doua formatiuni politice. Saptamana viitoare voi convoca Comitetul Executiv al PSD Petrosani pentru a lua o decizie in ceea ce ii priveste", a spus Ioan Rus.

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost exclus marti seara din PSD. PSD

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum 39 minute
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 47 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°