La ediţia din anul 2000 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, o trupă din Ucraina a prezentat Idiotul, o adaptare liberă după romanul lui Dostoievski. Nu am apucat să văd spectacolul, dar au ajuns până la mine ecouri dintre cele mai variate şi cum nu se poate mai polarizate. Însumându-le, aproape că eram pe punctul de a crede că o nouă luptă între "clasici şi moderni" s-a declanşat în interiorul intelighetsiei teatrale româneşti. "Conservatorii" denunţau cu asiduitate ceea ce numeau "gratuitatea" demersului regizorului Andryi Zholdak şi a echipei sale şi nu osteneau să vorbească despre invazia formelor lipsite de conţinut. Comentatorii zişi "open minded" se întreceau în a-i aduce montării osanale, în a intui în ea felurite semne ale "teatrului viitorului". În decembrie 2001, la Festivalul Naţional de Teatru, aveam să văd Idiotul, tot în regia lui Andryi Zholdak, dar în interpretarea actorilor Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. Mărturisesc că spectacolul m-a descumpănit. Discursul scenic, dincolo de imperfecţiunile specifice unei reprezentaţii anume, jucate "în deplasare", mi s-a părut construit parcă prea în dispreţul acelor spectatori care caută nu doar imagini, ci vor să găsească şi înţelesuri. Puţinele cuvinte rostite pe scenă - din roman rămăseseră doar 16 pagini de text - erau în marea lor majoritate neinteligibile, raportările la Dostoievski erau firave, gesturile, grimasele, pozele, trădau ostentativul. Am plecat de la spectacol cu sentimentul că au dreptate "conservatorii" şi cu un scăzut apetit pentru "teatrul viitorului". Nici desfăşurarea de forţe ce avea să se manifeste în colocviul de a doua zi în favoarea montării nu a fost de natură să-mi modifice opinia.

O vorbă americană zice însă că "nimic nu e gata până nu e gata". Şi cum creaţia teatrală a lui Andryi Zholdak e departe de a se fi încheiat, împrumutând în vitalitatea sa ce