La asta am vrut sa ajung: snobismul nostru cultural. E de groaza sa vezi fantose stinse ciucure in jurul unui kitsch gros si sonorizind in nestire, mecanic, cuvinte desprinse ca o tencuiala din texte pierdute in nebuloasele tranzitiei. Pina si lui Caragiale i s-ar fi facut pielea ca de gaina! A murit Serafim Saka. Nu stiu cit spune numele acesta criticii de pe Dimbovita (si, implicit, cititorilor, fie de aici, fie de dincolo). Publicistul n-a publicat consecvent, desi putea fi o prezenta tonifianta (prin justitiarismul sau inconturnabil). Iar despre romancier nici critica noastra nu mai stie, am impresia, mare lucru. Nici nu sint sigur ca i-au fost retiparite (romanele) cu litere latine. Va trebui, si in acest caz (ca si in cazul lui Grigore Vieru, de pilda, care trebuie parcurs astfel, incit sa vedem masura in care poate fi scos de sub lespedea categoriei "de dictionar", unde l-a rinduit Manolescu) sa luam totul de la capat, benedictin, pentru ca interpretarea (si deci lectura) e singura dreptate care i se poate face unei literaturi, unei opere. Un fapt indenegabil: Saka n-a fost deloc un spirit comod. A pus mereu intrebari, nu s-a sfiit sa remarce pe fata acolo unde altii s-ar fi eschivat si ar fi trecut sub tacere. Un basarabean, din acest punct de vedere, absolut atipic, un fel de Goma prin umoare si obstinatia de a reclama echitatea pina in pinzele albe. Nu in zadar breasla s-a cam ferit de el. Nici macar polemicile - care se vor perima, fara indoiala -, ci spiritul de polemist, ilustrind posibilitatea si chiar necesitatea de a replica, intr-o lume in care conformismul general a atins perfectiunea, s-ar putea ca este adevarata opera a lui Serafim Saka. Dumnezeu sa-l odihneasca! Ii multumesc pentru personalitatea care a fost. In ziua imediat urmatoare (simbata), dezvelire de bust la Ungheni, localitate care va intra, cu siguranta, in folclorul tranzitiei noastre.